copii

Câți copii are, de fapt, Regele Charles și ce titluri dețin aceștia după urcarea sa la tron. Puțini știu că monarhul a devenit tată vitreg după căsătoria cu Camilla/ People
World

Câți copii are, de fapt, Regele Charles și ce titluri dețin aceștia după urcarea sa la tron. Puțini știu că monarhul a devenit tată vitreg după căsătoria cu Camilla

Când regele Charles a urcat pe tron, soția sa Camilla a devenit regină consort a Regatului Unit, sub dorințele reginei Elisabeta a II-a. Camilla a fost căsătorită cu regele Charles din 2005, dar a făcut parte din aceleași cercuri sociale ca și familia regală de când avea 20 de ani.

Citeste mai mult »
Elevii au reveni la școală după vacanța de iarnă/ Pexels
Educatie

Elevii au reveni la școală după vacanța de iarnă. Ce reguli trebuie să respecte ținând cont de alerta de gripă

Elevii au revenit la cursuri luni, după vacanța de iarnă, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Pentru prima dată, structura noului an școlar include cinci module de învățare şi cinci vacanțe. Următoarea vacanță, la decizia inspectoratelor școlare judeţene şi al municipiului Bucureşti, este programată în perioada 6 – 26 februarie.

Citeste mai mult »
Părinții nu ar trebui să folosească niciodată aceste trei expresii în preajma copiilor lor/ Freepik
News

Părinții nu ar trebui să folosească niciodată aceste trei expresii în preajma copiilor lor. Avertismentul transmis de psihologi

Nimic nu te poate pregăti cu adevărat pentru stresul, îngrijorarea și adesea, disperarea, pe care le poate aduce parenting-ul. Nu există nici un ghid „cum să” atunci când vine vorba de creșterea perfectă a unui copil, însă părinții ar trebui să țină cont de câteva sfaturi. Comentariile cu tentă negativă

Citeste mai mult »
Trucurile de părințeală ale prințului William și ale lui Kate Middleton
Divertisment

Trucurile de părințeală ale prințului William și ale lui Kate Middleton, în ceea ce privește educația celor mici

Viața ca un părinte regal pare extrem de ocupată, mai ales, în ceea ce privește ținerea pasului cu angajamentele publice, cu plecările în străinătate și apoi, îndatoririle obișnuite ale mamei și ale tatălui, cele de acasă. Prințul William și cu Kate au, cu siguranță, programul încărcat cu cei trei copilași

Citeste mai mult »
Traumele părinților pot fi transmise la copii/ Freepik
News

Studiu – Traumele părinților pot fi transmise la copii

De curând s-a realizat un studiu, care ne spune în felul următor: traumele părinților pot fi transmise în genele copiilor noștri. Acest studiu a fost bazat pe supraviețuitori ai Holocaustului, iar acesta ar arăta că, modificările genetice ce au loc la nivelul experiențelor traumatice suferite de ei, se pot transmite

Citeste mai mult »