Bicarbonatul de sodiu este unul dintre cele mai utilizate ingrediente și este nelipsit din multe locuințe, acesta putând fi întrebuințat în mai multe domenii de activitate. Multă lume apelează la acest praf alb pentru domeniul culinar, unii îl folosesc ca și agent de curățare, iar alții ajung să îl includă, ca și ajutor, în cadrul gospodăriei.
Bicarbonatul de sodiu. Iată care sunt beneficiile pentru casă și grădină
Bicarbonatul de sodiu înlătură gândacii
Bicarbonatul de sodiu este foarte practic în înlăturarea gândacilor. Sifonul este unul dintre cele mai cunoscute soluții de înlăturare a dăunătorilor. Amestecați niște bicarbonat de sodiu cu zahăr și distribuiți în zona, în care considerați că, apar dăunătorii. Zahărul va ademeni gândacii, iar aceștia vor începe să consume acest amestec.
Absorbant de mirosuri pentru frigiderul dumneavoastră
De multe ori, se întâmplă ca anumite produse din frigider să preia mirosul altora, acestea având un miros mai intens. În acest caz, vorbim despre ceapă, usturoi, diverse afumături sau chiar brânzeturi. Pentru a se îndepărta mirosul din frigider, se va așeza un micuț recipient pe unul dintre rafturile acestuia, iar rolul lui va fi de a absorbi totalitatea de mirosuri.
Curățarea argintului
Bijuteriile de argint, diversele accesorii și până la vesela de argint, toate acestea pot fi curățate de diversele reziduuri sau de murdărie, cu un amestec de bicarbonat de sodiu și oțet. După ce acestea sunt curățate, vor primi o culoare mult mai strălucitoare și mai argintie. Vă asigur că acesta funcționează de minune!
Îngrășământ natural pentru roșii
Și în acest caz, ca și în celelalte, bicarbonatul de sodiu este util pentru a cultiva tomatele. Pentru a avea o producție de roșii, cu un gust dulce, cu o culoare de un roșu aprins, presărați cu acest amestec stratul superior de pământ, rolul acestuia fiind de a dezacidifia solul. După procesul de presărare, urmează cel de stropire, pentru ca bicarbonatul să se absoarbă în întregime.
Bicarbonatul de sodiu pentru florile tăiate
Știm cu toții că viața florilor este una limitată, ca și a noastră, așa că, putem contribui la prelungirea acesteia prin următorul proces. Luăm niște bicarbonat de sodiu și îl amestecăm cu apa din vază. Astfel, acestea vor mai dispune de câteva zile de viață în plus.