Caută
Close this search box.
ADVERTISEMENT

Un bărbat a locuit într-un mall, speriat de facturile uriașe. Nimeni nu l-a observat

Un bărbat a locuit într-un mall, speriat de facturile uriașe/ Pixabay
Un bărbat a locuit într-un mall, speriat de facturile uriașe/ Pixabay

Un bărbat din Statele Unite s-a mutat într-o cameră nefolosită dintr-un mall, la scurt timp după ce a fost dat afară din fosta locuință. Bărbatul a reușit să locuiască în camera din mall, pe care și-a amenajat-o precum un adevărat apartament, timp de patru ani, fără ca cineva să-l deranjeze, ori să-i ceară bani de chirie.

Michael Townsend a venit cu această idee cu ani în urmă, după ce a fost evacuat de proprietar și nu avea unde să meargă. Fără un acoperiș deasupra capului și chinuit de gânduri, bărbatul s-a plimbat debusolat pe străzi până ce a ajuns în fața unui mall care avea să-i devină casă.

Citește și: Povestea omului care trăiește de 20 de ani într-un aeroport. Personalul îl consideră ca parte din familie

Townsend și-a amintit că în mall se afla o cameră nefolosită, iar la scurt timp acesta s-a mutat în ea. Spaţiul de 70 de metri pătraţi a prins în timp culoare şi a devenit din ce în ce mai confortabil, acesta aducând aici inclusiv o canapea şi un PlayStation. Potrivit Mirror, bărbatul a observat pentru prima dată spațiul nefolosit din Providence Place Mall, situat în Rhode Island, SUA, în anul 1999. La o privire mai atentă, i s-a părut că încăperea era formată întâmplător, din cauza pereţilor celorlalte spaţii comerciale care o împrejmuiau.

„În preajma Crăciunului, în 2003-2004, era şi o reclamă la radio: o voce entuziasmată de femeie vorbea despre cât de grozav ar fi să poţi locui la mall. Insista că la mall nu ai parte doar de o experienţă uimitoare de shopping, ci şi că acesta îţi pune la dispoziţie tot ce ai nevoie pentru a duce o viaţă sănătoasă”, a scris Michael Townsend pe un site personal.

Citește și: A văzut o femeie stând în noroi într-o stație de autobuz și s-a apucat să facă bănci. Povestea impresionantă a lui James Warren

„Planul s-a schimbat şi, de la a locui în mall o săptămână, am ajuns să vreau pur şi simplu să rămân acolo pe termen nedeterminat”, a adăugat el. Şi a reuşit acest lucru vreme de patru ani. Ce-i drept, şi cu ajutor din partea prietenilor. Ba chiar au construit şi o uşă secretă, ca să nu fie prinşi intrând şi ieşind din „apartament”. Agenţii de pază au sesizat că ceva nu este în regulă şi i-au prins chiar înainte să înceapă amenajarea unor noi zone din locuinţa improvizată. Întors „acasă”, Michael Townsend a găsit uşa deschisă, iar PlayStation-ul şi mai multe obiecte de decor erau dispărute.

A concluzionat alături de prietenii săi că cel mai bine ar fi să folosească apartamentul doar noaptea, ca măsură de precauţie pentru hoţi. Nu ştiau însă că agenții de pază erau cu ochii pe ei. Într-un final, l-au prins pe „chiriaşul” clandestin, care a ajuns în faţa judecătorului. Nu a ajuns după gratii, însă are interdicţie să mai păşească în mall pentru tot restul vieţii.

Te-ar putea interesa și