ADVERTISEMENT

Ultima apariția a Reginei Elisabeta a II-a. Detaliu care a prezis moartea sa

Ultima apariția a Reginei Elisabeta a II-a
Ultima apariția a Reginei Elisabeta a II-a

Este doliu mondial! Regina Elisabeta a II-a a murit în această după-amiază la Balmoral. Ultima apariție a monarhului a fost la întâlnirea cu noul prim-ministru al Marii Britanii, Liz Truss. Detaliul care a prezis moartea acesteia.

Liz Truss, în vârstă de 47 de ani, este cel de-al 56-lea prim-ministru al Marii Britanii și a treia femeie care deține această funcție. A fost pentru prima dată în cei 70 de ani de domnie când suverana britanică nu s-a aflat la Palatul Buckingham pentru numirea noului premier al țării, al 15-lea de când Elisabeta a II-a se află pe tron.

Din cauza problemelor de sănătate pe care le avea, regina Elisabeta s-a întâlnit mai întâi cu premierul Boris Johnson, care i-a înmânat demisia, iar apoi a avut o întrevedere cu Liz Truss. De obicei, astfel de întâlniri aveau loc la Palatul Buckingham din Londra, însă starea de sănătate a Reginei i-a determinat să ia decizia ca acestea să aibă loc la Castelul Balmoral din Scoția.

Citește și: Klaus Iohannis, mesaj emoționant după moartea Reginei: „A modelat istoria modernă și este un simbol excepțional de loialitate și angajament”

Ultima apariția a Reginei Elisabeta a II-a
Regina Elisabeta și Liz Truss/ Instagram

Detaliu care a prezis moarte sa! În imaginile publicate de serviciile regale, se poate vedea cum Regina este vizibil epuizată și slăbită. Aceasta se sprijină pe un baston, în timp ce îi strânge mâna noului premier britanic, în vârstă de 47 de ani. Mai mult, aceasta are mâinile învinețite, cel mai probabil de la perfuziile pe care medicii i le-au făcut pentru a o menține în viață. Atunci, însă, mulți au încercat să le justifice prin faptul că Regina Elisabeta avea o vârstă înaintată.

Citește și: Anunțul Regelui Charles după moartea Reginei Elisabeta a II-a

„Regina pare să aibă probleme cu circulația sângelui. Mâinile ei sunt albastre”/ „Mâinile părinților mei erau așa, cred că are legătură cu pielea care devine mai subțire odată cu înaintarea în vârstă, fiind predispusă la vânătăi.”, au scris atunci internauții, după ce au văzut imaginile.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite