Caută
Close this search box.
ADVERTISEMENT

Ce presupune operațiunea „Golden Orb” de la încoronarea lui Charles al III-lea. Londra este împânzită de securitate

Ce presupune operațiunea „Golden Orb” de la încoronarea lui Charles al III-lea
Ce presupune operațiunea „Golden Orb” de la încoronarea lui Charles al III-lea

Este o nouă provocare în materie de securitate pentru poliţia londoneză. La opt luni de la funeraliile Reginei Elizabeth a II-a, o operațiune de securitate de amploare este din nou pusă în aplicare în Marea Britanie pentru a asigura bunele condiţii de desfăşurare a încoronării lui Charles al III-lea, care are loc sâmbătă.

Încoronarea lui Charles al III-lea sâmbătă, la Londra, va implica o operațiune de securitate majoră. În total, peste 29.000 de poliţişti vor fi mobilizați în capitala britanică. Recunoașterea facială va fi folosită şi pentru a detecta prezenţa „persoanelor căutate pentru infracțiuni sau cu mandat de arestare”, relatează News.ro.

În capitala britanică sunt așteptați câteva sute de mii de turişti, precum şi cele peste 2.000 de persoane invitate la eveniment, printre care lideri şi capete încoronate. Emmanuel şi Brigitte Macron, președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, prima-doamnă Jill Biden, prinţul Albert al II-lea de Monaco şi prinţesa Charlene sunt doar câţiva dintre ei.

Citește și: LIVE TEXT| Regele Charles al III-lea este încoronat azi la Londra. Momentele-cheie ale unei zile care intră în istorie

Operaţiunea botezată „Golden Orb” (Globul de aur – n.r.) presupune unul dintre „cele mai importante” dispozitive de securitate gestionate vreodată de poliţia londoneză, potrivit lui Ade Adelekan, un oficial al instituţiei. Acesta s-a declarat miercuri „încrezător” că totul este în ordine pentru festivități, în ciuda arestării, marţi, în faţa Palatului Buckingham, a unui bărbat care a aruncat în spatele porților palatului ceea ce păreau a fi cartușe de pușcă.

„Ne-am analizat planurile (pentru încoronare) pentru a ne asigura că nu există lacune”, a asigurat reporterii Ade Adelekan.

În total, peste 29.000 de poliţişti din întreaga ţară vor fi mobilizați pentru această operațiune, care a început la începutul acestei săptămâni şi se va încheia luni. În ziua încoronării, sâmbătă, vor fi mobilizați 9.000 de poliţişti şi 2.500 de ofițeri specialişti. Va fi „cea mai mare mobilizare de agenți într-o singură zi din ultimele decenii, cu puţin peste 11.500 de agenți la datorie”, a precizat şeful poliţiei londoneze într-un comunicat.

Unii poliţişti vor fi staționați de-a lungul drumului de la Buckingham la Westminster Abbey, pe unde va trece cuplul regal. Alţi agenți de poliţie vor patrula în mulțime în civil pentru a detecta orice comportament neobişnuit, în timp ce alţii vor fi responsabili de siguranţa invitaților la încoronare.

Poliţia londoneză are la dispoziţie un set complet nou de legi pe care să le folosească, după ce miercuri a intrat în vigoare Legea privind ordinea publică. Legea prevede inclusiv până la 12 luni de închisoare pentru oricine blochează un drum. Noile puteri ar putea fi folosite încă de sâmbătă, când grupul antimonarhie Republic a anunţat o demonstrație pentru a-l huidui pe rege în Trafalgar Square.

Citește și: Programul încoronării regelui Charles al III-lea. Palatul Buckingham dezvăluie trei zile de festivități

Lunetiști vor fi, de asemenea, poziționați pe acoperișurile din centrul Londrei. Şi cerul va fi, monitorizat îndeaproape: sâmbătă, nicio dronă sau avion nu are voie să survoleze capitala, cu excepţia elicopterelor de securitate sau a presei autorizate.

Pe lângă resursele fizice, poliţia londoneză se va baza şi pe tehnologie pentru a asigura securitatea evenimentului. În special, „intenționează să utilizeze tehnologia de recunoaștere facială” pentru a identifica „persoanele a căror prezenţă ar putea reprezenta o problemă de protecţie publică”. Printre acestea se numără „persoanele căutate pentru infracțiuni sau cu mandate de arestare emise de instanțe”, a precizat poliţia.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite