Regina Camilla, soția regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, suferă de o infecție respiratorie și a fost nevoită să anuleze evenimentele programate pentru această săptămână, a anunțat marți Palatul Buckingham.
Regina, în vârstă de 77 de ani, se recuperează acasă și se odihnește, respectând recomandările medicilor. Nu au fost furnizate detalii suplimentare despre starea de sănătate a Majestății Sale, în conformitate cu politica de discreție a Casei Regale privind problemele medicale.
Citește și: Câți copii are, de fapt, Regele Charles și ce titluri dețin aceștia după urcarea sa la tron. Puțini știu că monarhul a devenit tată vitreg după căsătoria cu Camilla
„Majestatea Sa Regina se odihnește pentru a se recupera, iar medicii i-au recomandat o scurtă perioadă de repaus”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham. „Din păcate, Regina nu va putea participa la angajamentele sale de săptămâna aceasta, dar speră să se recupereze în timp pentru a fi prezentă la evenimentele de comemorare din weekend”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Absența sa va afecta participarea la ceremonia „Field of Remembrance” de la Westminster Abbey, un eveniment tradițional în cadrul căruia foști militari și alte persoane aduc un omagiu celor căzuți în serviciul militar. În locul Reginei Camilla, ducesa de Gloucester va reprezenta familia regală la ceremonie.
De asemenea, Palatul a transmis scuzele Reginei Camilla pentru orice neplăceri cauzate de absența sa și a precizat că aceasta „își cere scuze tuturor celor care ar putea fi dezamăgiți”.
Citește și: Regele Charles și Camilla nu dorm împreună. Motivul pentru care monarhul și soția sa locuiesc în case diferite
Regele Charles, la rândul său, urmează un tratament pentru cancer, fiind diagnosticat în februarie, motiv pentru care a redus o parte din angajamentele publice, deși a reușit recent să călătorească împreună cu Regina Camilla în Australia și Samoa.





