ADVERTISEMENT

35 DE ANI DE LA REVOLUȚIE. Memorialul victimelor care au opus rezistență în comunism: Terorile la care au fost supuși deținuții Închisorii din Sighetul Marmației

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

Închisoarea de la Sighet, cunoscută sub numele de “colonia Dunărea“, construită în anul 1897, era considerată “unitate de muncă specială”, fiind supusă unui secret total și unei paze excepționale, dat fiind faptul că frontiera Uniunii Sovietice se afla la mai puţin de doi kilometri.

Detenția politică la Sighet a început la 29 august 1948, când au fost aduși la închisoarea Sighet 18 elevi de la liceul Dragoș Vodă acuzați că au manifestat împotriva regimului comunist, ei fiind încarcerați până în mai 1949.

În anul 1950 închisoarea devenea de maximă securitate, în zilele de 5 şi 6 mai aici fiind aduși peste o sută de demnitari din întreaga ţară, foşti miniştri, academicieni, economiști, militari, istorici, ziariști, politicieni, unii dintre ei fiind condamnaţi la pedepse grele, iar alţii fiind închiși fără o anchetă prealabilă şi fără a fi judecați.

Ceai care erau încarcerați aici, aveau parte de o hrană mizerabilă, de condiţii de igienă cumplite, fiindcă deținuții aveau voie să se spele de patru ori pe lună, şi doar cu apă rece, erau opriţi de la a se întinde ziua pe paturile din celulele neîncălzite. De asemenea, privitul pe fereastră le era interzis, în caz contrar ei fiind pedepsiți cu șederea în celulele „neagra” şi „sura”, care erau carcere extrem de înguste, fără lumină şi cu apă până la glezne. Şi fiindcă toate acestea nu erau de ajuns, umilința şi batjocura erau trecute în fișele de post ale gardienilor, completând programul de exterminare al deținuților.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației/ Foto: Arhivă personală
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației/ Foto: Arhivă personală

Printre ei se aflau Constantin Argetoianu – fost preşedinte al Consiliului de Miniştri, ministru de Justiţie, ministru de Finanțe, ministru de Interne, care a murit în închisoare în 1952 –, sau istoricul Constantin C. Giurăscu, tatăl istoricului Dinu Giurăscu, care a stat la Sighet timp de cinci ani şi două luni şi, după eliberare, a scris cartea de memorii, „Cinci ani şi două luni în penitenciarul Sighet”.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației/ Foto: Arhivă personală

Marea majoritate a celor încarcerați aici avea vârsta de peste 60 de ani, iar cel mai în vârstă împlinise 93 de ani. În perioada octombrie-noiembrie 1950, la închisoarea de la Sighet au fost aduși şi 50 de episcopi şi preoți greco-catolici şi romano-catolici, iar în august 1951 au fost transferați aici, de la Penitenciarul Galați, membrii lotului Partidului Naţional Țărănesc, care fuseseră condamnați în noiembrie 1947 la pedepse drastice.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației/ Foto: Arhivă personală

Multe figuri importante ale României interbelice au murit aici în arest, inclusiv liderul Partidului Naţional Ţărănesc, Iuliu Maniu (5 februarie 1953) sau Gheorghe Brătianu (24 aprilie 1953), iar dintre episcopi şi preoţi, aici şi-au dat ultima suflare episcopul greco-catolic Ioan Suciu, episcopul Tit Liviu Chinezu, Valeriu Traian Frenţiu şi episcopul Anton Durcovici.

Celula în care a murit Iuliu Maniu

Alte personalităţi care au fost deţinute aici au fost Corneliu Coposu, secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al PNŢ, arestat în 1947 şi eliberat în 1962, Arlette Coposu, soţia lui Corneliu Coposu, funcționară la Ministerul de Externe, a fost arestată în anul 1950 şi eliberată în 1964, Aurel Baciu, decan al barourilor de avocați din Tg. Mureş şi Timişoara, subsecretar de Stat în Ministerul Justiţiei în guvernul Octavian Goga, decedat în 1953, Ion Bălan, episcop greco-catolic de Lugoj, Sebastian Bornemisa, gazetar, ministru secretar de stat la Cultură între 1937 – 1938, fost primar al Clujului şi al Orăştiei, mort în 1953, și Dimitrie Burilleanu,  fost guvernator al Băncii Naţionale, care a murit în închisoare.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației/ Foto: Arhivă personală

Trebuie spus că închisoarea de la Sighet nu avea un regim special numai pentru cei vii, ci şi pentru cei morţi, dat fiind faptul că între anii 1950-1955 nu s-au întocmit acte de deces, iar familiile celor morţi nu au fost anunţate. Apoi, timp de alţi trei ani au fost redactate doar trei acte de deces, pentru ca abia după anul 1957, acestea să fie întocmite în mod curent.

Citește și: EXCLUSIV. Cum arată acum locul în care au fost uciși Nicolae și Elena Ceaușescu

În vara anului 1953, după moartea lui Stalin, la 5 martie, lucrările la Canalul Dunăre – Marea Neagră au fost oprite, cei mai mulţi dintre cei care au muncit acolo fiind deportați în URSS la minele de cărbune din Donbas, iar o mică parte luând drumul altor lagăre de muncă forțată din România, inclusiv la minele de plumb de la Cavnic, Baia Sprie şi Valea Nistrului, aflate în Maramureş.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației/ Foto: Arhivă personală

Statisticile arată că din cei circa 200 de deţinuţi, 52 muriseră până în 1955 când a avut loc prima graţiere, după intrarea României în ONU, şi după aderarea la Convenţia de la Geneva. Tot la acel moment, o parte din deţinuţii politici din închisorile româneşti au fost eliberaţi, o parte au fost transferaţi în alte închisori, iar o parte au fost trimiși în domiciliu obligatoriu.

Atunci, închisoarea de la Sighet a redevenit de drept comun, aici fiind aduşi încă, până la graţierea din anul 1964, deţinuţi pe criterii politice şi a funcţionat astfel până în august 1977 când a fost desființată, devenind ulterior fabrică de mături, sediu al gospodăriei colective, depozit de sare și anvelope şi, în cele din urmă, o ruină.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației/ Foto: Arhivă personală

După Revoluție, președinta Alianței Civice, Ana Blandiana, propune, în anul 1992, pentru prima dată, ideea unui Memorialul al Victimelor Comunismului şi al Rezistenței. La 30 ianuarie 1993, cu ocazia unei conferințe despre drepturile omului desfășurată la Strasbourg, Ana Blandiana avansează oficial ideea unui memorial al victimelor comunismului, într-o închisoare părăsită din România, la Sighetu Marmației.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației/ Foto: Arhivă personală

La doar trei luni distanţă, pe masa Consiliului Europei se afla deja un proiect consistent privind acest obiectiv, iar în anul 1995 Consiliul îl preia sub egida sa, după ce două comisii inspectaseră la faţa locului datele prezentate.

Extins şi îmbunătățit an de an, muzeul din fosta închisoare comunistă a ajuns un reper pentru memoria rezistenței antitotalitare, Memorialul Sighet evocând nu numai suferințe incredibile dintr-un penitenciar de tristă amintire, în care elitele neamului nostru au fost terorizate, ci şi tragedia generală postbelică a spaţiului geografic românesc în ansamblu.

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei din Sighetul Marmației/ Foto: Arhivă personală

Tocmai de aceea, dimensiunea muzeistică se împletește aici cu cercetarea științifică a comunismului şi cu o veritabilă școală a memoriei, necesară generațiilor tinere şi celor care vor urma. Memorialul de la Sighet este, așadar, un muzeu al tuturor închisorilor româneşti din comunism, un muzeu al terorii.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite