Compania aeriană Blue Air suspendă toate zborurile cu plecare din România, pe motivul că toate conturile acesteia au fost blocate.
Blue Air a anunțat decizia printr-un comunicat, susținând că, Ministerul Mediului a pus poprire pe toate conturile companiei, iar aceasta se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice. Astfel, toate zborurile, programate a pleca de pe aeroporturile din România, până luni, 12 septembrie 2022, vor fi suspendate.
„Datorită unei situații neprevăzute constând în poprirea tuturor conturilor companiei Blue Air Aviation S.A. de către Ministerul Mediului, Blue Air se află în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice, motiv pentru care se vede obligată să sisteze toate zborurile programate a pleca de pe Aeroporturilor din România, până Luni, 12 Septembrie 2022.
Din păcate, această blocare a tuturor conturilor bancare ale Blue Air a venit la scurt timp după declarațiile publice și instigările directe de „nu mai cumpăra bilete Blue Air” propagate în spațiul public de către un reprezentant cu rang înalt al Statului Român, respectiv Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) statului român, au condus la:
- Distrugerea semnificativă a încrederii pasagerilor în Blue Air, generând pierderi de peste 5 milioane de euro, prin reducerea volumului de vânzări bilete;
- Creșterea presiunii din partea furnizorilor cheie ai societății Blue Air Aviation S.A. de a achita sumele necesare operării zilnice în avans (lucru imposibil acum, în condițiile popririlor tuturor conturilor societății);
- Blocarea tuturor discuțiilor purtate la Londra de acționariatul Blue Air cu 2 mari firme de investiții interesate în intrarea în acționariatul Blue Air și sprijinirea societății în recuperarea pierderilor suferite în cei 2,5 ani în care a trecut prin cele mai mari dificultăți din întreaga istorie a industriei aeronautice mondiale.
Declarațiile și acțiunile iresponsabile ale unui reprezentant al Statului Român, precum și decizia intempestivă de blocare a tuturor conturilor bancare ale societății, au adus Blue Air în situația nedorita de a își reduce operațiunile pentru perioada imediat următoare, cu scopul de a facilita finalizarea analizei impactului din partea investitorilor și al obținerii autorizațiilor necesare în vederea discuțiilor cu investitorii”, au declarat reprezentanții companiei în comunicat, fără a preciza motivul pentru care au fost blocate conturile.
Toate zborurile planificate din afara României către orice aeroport din România, astăzi 6 septembrie 2022, vor fi operate conform orarului publicat.
Compania are acum obligația să nu mai pună la dispoziție oferte de zbor pentru care nu are dotările sau mijloacele necesare realizării acestora, dar și să restituie contravaloarea serviciilor anulate. Astfel, compania trebuie să restituie contravaloarea serviciilor anulate în termen de cel mult zece zile.