ADVERTISEMENT

Cele mai ciudate simptome pentru cancer: „Uneori poți auzi voci”

Cele mai ciudate simptome pentru cancer: „Uneori poți auzi voci”/ Unsplash
Cele mai ciudate simptome pentru cancer: „Uneori poți auzi voci”/ Unsplash

Cancerul, de toate tipurile de care ar fi acesta, este una dintre bolile de care nimeni nu ar dori să audă vreodată. De multe ori, este descoperit într-o formă avansată, și foarte greu se poate ajunge, uneori, la salvarea vieții unui om. Medicii ne avertizează că, ar trebui să fim extrem de atenți la oricare simptom ciudat pe care l-am putea întâlni.

Acei noduli neobișnuiți, tusea extrem de persistentă, dar și durerile de cap sunt acele semne de avertizare ale cancerului, la care medicii ne spun că ar trebui să avem grijă. De exemplu, fecale care plutesc în WC-ul nostru, transpirația excesivă, precum și auzirea de voci, sunt doar unele dintre semnele care caracterizează tumorile, potrivit Ziare.com.

Totuși, experții spun că, detectarea timpurie a acestor simptome este de o importanță ridicată pentru noi și pentru depistarea acestei boli, ajungând, în final, la salvarea vieții. Conform unor cercetări mai amănunțite, există peste 200 de tipuri de cancer, cu o mulțime  de simptome diferite. Este aproape imposibil să se cunoască toate aceste simptome, fapt pentru care este recomandat să cereți sfatul unui specialist. De multe ori, e posibil să nu fie cancer, iar dacă este, descoperirea lui din timp, înseamnă o tratare cu succes.

Citește și: Activitatea fizică poate contribui la reducerea cancerului la sân cu 40%

Scaune plutitoare, posibile avertismente ale apariției de cancer pancreatic

Chiar dacă sună foarte ciudat acest fenomen, tumorile din pancreas ajung să blocheze acele canale ale organului, interzicând o eliberare deplină a enzimelor, dar și a bilei, cele care descompun alimentele grase.

În lipsa acestei reacții interne, fecalele devin grase și ajung să plutească în apă. Totuși, simptomul prezent nu este tocmai de cancer pancreatic, acest scaun plutitor poate fi și un semn al fibrozei chistice și al bolii celiace. Acesta este responsabil pentru 95.000 de decese în UE, în decursul fiecărui an, cancerul pancreatic având o rată foarte scăzută de supraviețuire dintre toate tipurile de cancer. Speranța de viață în acest caz este de doar 4,6 luni.

Închipuirile și vocile din cap pot fi tot un semn al cancerului

Starea de auzenii, diferite sunete sau voci, care par reale, poate reprezenta tot un simptom al unei stări legate de sănătatea mintală. Însă, ar putea descrie și boala cancerului. Termenul de „halucinație auditivă”, după cum i se mai spune, poate fi cauza principală a tumorii cerebrale, care poate exista într-un stadiu malign sau benign.

Acest fenomen are loc, dacă tumora este localizată în lobul temporal, acea parte a creierului care se ocupă de procesarea de sunete, înțelegerea limbajului, dar și codificarea memoriei. Halucinațiile apar dacă tumora apasă nervul care se ocupă de transmiterea de semnale de la ureche la creier.

Citește și: Medicina ajuns la alt nivel! Un test de sânge poate detecta mai multe tipuri de cancer

Anumite pete pot fi și ele semne de boală

Acele linii albastre, maro sau negre de sub unghia noastră, pot reprezenta un semn clar de cancer de piele. O schimbare a formei unghiilor duce la un cancer pulmonar, iar acele unghii palide pot fi asociate cu cancerul hepatic.

Pierderea interesului de a mai avea un hobby

Sunt o sumedenie de motive care stau la baza renunțării unor hobby-uri. Doar că, pierderea dinadins a unui hobby, care ere preferat, poate fi și un semn de cancer de piele. În urma unui studiu realizat de doctorul Scott, cei cu cancer de piele au raportat un interes mult mai scăzut în a fi preocupați de activități, cum sunt relațiile, jobul sau anumite hobby-uri.

Citește și: Tatuajele – transformare revoluționară din artă în instrument medical. Ar putea detecta bolile şi apariția cancerului. Care sunt riscurile

Explicația este că, în tot timpul în care tumora ajunge să se dezvolte, aceasta pune presiune pe celulele sănătoase, ce o înconjoară. Apar modificările de personalitate, când tumora e localizată în lobul frontal, cea care controlează emoțiile și actele de personalitate.

Tot această parte a creierului se ocupă și de reglarea de comportamente, iar atunci, când evoluează, pot determina oamenii să ia niște decizii și să acționeze sub niște forme total neadecvate. Doar 40% dintre pacienții cu acest tip de cancer reușesc să trăiască mai mult de un an, iar 20% pot supraviețui timp de 5 ani, conform unor studii mai elaborate.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite