ADVERTISEMENT

Oamenii de știință au descoperit un posibil remediu pentru chelie. Această proteină e responsabilă de creșterea părului

Oamenii de știință au descoperit un posibil remediu pentru chelie/ Pexels
Oamenii de știință au descoperit un posibil remediu pentru chelie/ Pexels

Oamenii de știință au găsit un potențial remediu pentru chelie. Aceștia au identificat o proteină responsabilă de creșterea părului și spun că aceasta i-ar putea salva pe mulți oameni care se confruntă cu pierderea podoabei capilare.

Potrivit cercetătorilor de la Universitatea din California, care și-au publicat descoperirile în Biophysical Journal, proteina TGF-beta controlează ce celule stem din foliculii de păr de dezvoltă și care mor. Chiar și atunci când un folicul de păr moare, acesta nu ucide rezervorul de celule stem. Ele continuă să primească semnale de la proteina TGF-beta pentru a se regenera sau diviza.

Acest remediu ar putea duce nu numai la tratamentele pentru chelie, ci și la vindecarea rănilor, relatează Mirror. „În filmele SF, personajele se vindecă rapid datorită celulelor stem care permit acest lucru. În viața reală, noile noastre cercetări ne fac să înțelegem comportamentul celulelor stem. Astfel încât să îl putem controla și să ajutăm la vindecarea rănilor”, a declarat Qixuan Wang, co-autorul studiului.

Foliculii de păr sunt singurul organ uman care se regenerează în mod regulat și automat. Cercetătorii susțin că stimularea creșterii părului prin activarea celulelor stem foliculare ar putea fi posibilă. Însă, sunt necesare mai multe studii în această privință.

La începutul lunii iulie, expertul în piele și păr, Sam Cinkir, a dezvăluit care sunt, de fapt, factorii care declanșează chelia. Acesta a declarat că pierderea părului ar putea fi cauzată de tipurile de șampon și produsele ieftine pe care le folosesc oamenii, mai degrabă decât de o transmitere genetică.

„Produsele de coafat pot conține între 15 și 25 de substanțe chimice, iar unele dintre aceste ingrediente vă pot deteriora scalpul, pot favoriza mătreața și pot provoca căderea foliculilor de păr. Substanțele chimice dăunătoare, cum ar fi alcoolul izopropilic și propilenglicolul, cauzează uscarea și căderea firelor de păr. O altă greșeală comună este folosirea prea multor produse. Dar și supraexpunerea părului la substanțe chimice.”, a declarat directorul clinicii Este Medical Group.

Cercetătorii au făcut un studiu și în 2017

Nu este prima dată când oamenii de știință cred că sunt în pragul descoperirii unui remediu pentru chelie. În 2017, aceștia au descoperit un tip de celulă numită „T” sau „Tregs”, care au legătură directă cu creșterea părului. Studiu a fost făcut pe șoareci. În momentul când aceste celule au fost extrase de la cobai, părul nu a crescut din nou în aceste zone.

Doctorul Michael Rosenblum, profesor asistent de dermatologie la Universitatea din California, San Francisco, susține că anterior se credea că creșterea părului depinde în întregime de celulele stem, însă cercetările lor au arătat că, cu această celulă Tregs, foliculii de păr nu încetează să funcționeze, crescând perspectiva ca implantarea celulelor să se poată regenera părul pierdut.

Te-ar putea interesa și