În cele mai multe fotografii vechi, cele realizate în secolul 19 și începutul secolului 20, oamenii nu zâmbesc. Acest lucru a condus la convingerea populară că oamenii pur și simplu nu zâmbeau în fotografiile vechi. Ca în această fotografie deprimantă din 1900.
Deci, de ce oamenii din fotografiile vechi arată ca și cum ar fi auzit cele mai rele știri din viața lor? Nu putem ști sigur, dar câteva teorii ne ajută să ghicim ce se află în spatele tuturor acestor încruntări alb-negru.
1) Tehnologia foarte timpurie a îngreunat capturarea zâmbetelor
O explicație comună pentru lipsa zâmbetelor în fotografiile vechi este că, timpii lungi de expunere, timpul de care o cameră are nevoie pentru a face o fotografie, a făcut important ca subiectul unei imagini să rămână cât mai nemișcat posibil. În acest fel, imaginea nu ar părea neclară. Imaginea de mai jos ilustrează de ce primele camere au făcut mai dificilă capturarea unui zâmbet. O figură din centru este neclară, cel mai probabil pentru că s-a mișcat ușor în timpul perioadei lungi de expunere. Teoretic, ai vrea să menții o poziție cât mai liniștită posibil și este mai greu să menții un zâmbet decât o expresie facială relativ plată, potrivit Vox.
Dar asta e doar o parte din poveste, și a fost într-adevăr doar un factor imens în primele zile ale fotografiei. După cum spune Todd Gustavson, curator la Casa George Eastman, atunci când cercetam istoria selfie-ului, timpul de expunere a devenit mult mai scurt până în 1900, odată cu introducerea Brownie și a altor camere. Aceste camere erau încă lente după standardele actuale, dar nu atât de lente încât era imposibil să zâmbești.
Citește și: Cum arăta o zi pe Pământ acum un milion de ani. Evoluția omenirii este cu adevărat formidabilă
Cu toate acestea, zâmbetele erau încă neobișnuite la începutul secolului. Acest lucru sugerează că au existat și motive culturale pentru care oamenii nu zâmbeau în fotografiile vechi. Orice teorie culturală generală implică câteva salturi de credință, dar acestea încearcă să explice de ce fotografiile vechi arată atât de triste, potrivit Vox.
2) Fotografia timpurie a fost puternic influențată de pictură, ceea ce însemna că nu se zâmbea
Astăzi, fotografia este un mijloc de a înregistra viețile noastre așa cum sunt trăite. Dar, în primele zile ale artei, a fost îndatorat unei tradiții de portretizare în pictură. O fotografie este o prezentare înghețată a unei persoane, nu un moment în timp. Chiar și modelele au crezut acest lucru.
În anul 1894, revista Photographic Journal of America a intervievat un model pe nume Elmer Ellsworth Masterman. El a avut un concert neobișnuit, el a modelat profesional ca Isus Hristos pentru picturi și fotografii. De asemenea, el nu a văzut distincția dintre cele două forme de artă. Care este diferența dintre a face o fotografie și a face o pictură? a întrebat acesta. Tradiția fotografică a portretului a început în parte din cauza limitărilor tehnologice ale camerelor care trebuiau să facă fotografii încet. Dar chiar și după ce camerele s-au îmbunătățit, a fost dificil să ne imaginăm fotografia ca o artă unică, cu propria sa estetică. Chiar și atunci când era mai ușor să faci fotografii rapid, camerele încă reprezentau un ideal de viață, nu o felie din el. Asta nu însemna niciun zâmbet, potrivit Vox.
3) Primele fotografii au fost văzute ca un pasaj spre nemurire
Atunci când facem o fotografie de profil astăzi, o parte din obiectivul nostru este de a arăta cool sau de a documenta momente trecătoare. Dar oamenii nu s-au gândit la pagina lor de Facebook în primele zile ale fotografiei. Pentru ei, fotografiile erau un pasaj către nemurire.
Acest lucru este evident mai ales în tradiția fotografiei post-mortem. În acest gen, o persoană, un copil sau un animal de companie recent decedat ar fi fotografiat ca și cum ar fi încă în viață. Începută în primele zile ale fotografiei, ea a fost în mare parte, deși, nu complet pietruită, până în anul 1900. Dar dezvăluie mentalitatea timpului: Portretistica a fost folosită ca o modalitate de a păstra viața pentru generațiile viitoare. Asta însemna că mediul era predispus la seriozitate față de efemer. Nu există o reflectare mai bună a acestei idei decât cuvintele lui Mark Twain, un om care și-a făcut o viață ca umorist și a scris povești despre broaște săritoare. Chiar și el a spus: „Cred că o fotografie este cel mai important document și nu este nimic mai condamnabil pentru posteritate decât un zâmbet prostesc, prostesc, stupid și fixat pentru totdeauna”, potrivit Vox.
Citește și: Adevărul despre cele 7 minuni ale lumii. Ce nu ți s-a spus niciodată despre ele
4) Cultura victoriană și edwardiană privea în jos zâmbind
Cel de-al patrulea argument pentru motivul pentru care oamenii din fotografiile vechi s-au încruntat este unul dintre cele mai convingătoare, deși, de asemenea, cel mai greu de dovedit. Este posibil ca mulți oameni de la începutul anilor 1900 să fi crezut pur și simplu că zâmbetul este pentru idioți.
Nicholas Jeeves a studiat zâmbetul în portrete pentru public Domain Review și a ajuns la concluzia că, a existat o istorie de secole de a vedea zâmbetul ca ceva ce doar bufonii l-au făcut. (Jeeves respinge teoria alternativă conform căreia dinții răi îi țin pe oameni departe de a zâmbi, la urma urmei, dacă toată lumea avea dinți răi, probabil că, nu era o problemă), potrivit Vox.
Ca orice teză culturală cuprinzătoare, este o declarație greu de dovedit, iar excepțiile sunt abundente. De exemplu, grupul Flickr „Smiling Victorians” are 2.100 de fotografii, iar cel puțin unele dintre ele prezintă grini autentice. Numai acesta este un contraargument semnificativ. Dar conceptul predominant de imagini vechi ca relicve fără umor pare un semn (și este confirmat, într-un fel, de necesitatea de a face un grup special Flickr pentru imagini care nu sunt dour). La sfârșitul secolului 19 și începutul secolului 20, cultura, în general, s-a axat pe încruntare și nu pe zâmbet, ceea ce a durat ceva timp pentru a învăța să-l iubească.
De ce a zâmbit acest om?
Tot ceea ce face ca fotografia de mai jos, făcută în jurul anului 1904, să fie atât de izbitoare. Este dintr-o colecție de imagini ale lui Berthold Laufer din expediția sa în China (și prezentate de Muzeul American de Istorie naturală Library).
Acest om zâmbește cu siguranță: Nu știm prea multe despre fotografia în sine. Dar oferă o oportunitate perfectă de a examina de ce se pare că oamenii din fotografiile vechi nu au zâmbit niciodată.
Citește și: Nouă oameni au făcut istorie! Au reușit să spargă coduri care erau imposibil de aflat. Modul prin care au făcut-o este uimitor
Indiciile pot consta în fotograf și subiect. Fotograful Berthold Laufer a fost un antropolog, ceea ce înseamnă că el a avut o misiune diferită decât alți fotografi ai timpului său, el a căutat să înregistreze viața în loc să o prezinte. Acest obiectiv a însemnat captarea unei game mai largi de emoții. Subiectul său iubitor fiind orezul poate că a fost dispus să râdă pentru că, provenea dintr-o cultură diferită, cu propria sensibilitate în ceea ce privește fotografia și comportamentul public. Amândoi erau străini de cultura fotografică. Împreună, ele creează o imagine care este memorabilă chiar și acum. Nu știm sigur de ce un om care mânca orez arăta atât de fericit, dar știm că acest lucru a dus la o imagine care ne poate face să zâmbim și astăzi, potrivit Vox.
