Într-o dimineață răcoroasă de primăvară, pe 13 martie 1907, în inima Bucureștiului, se năștea Mircea Eliade, un copil destinat să devină unul dintre cei mai influenți istorici ai religiilor și scriitori ai secolului XX. Fiul căpitanului Gheorghe Ieremia și al Jeanei Vasilescu, Mircea a crescut într-o familie care prețuia cultura și spiritualitatea. Tatăl său, admirator al lui Ion Heliade-Rădulescu, și-a schimbat numele de familie în Eliade, o decizie care avea să marcheze profund identitatea viitorului savant.
Încă din copilărie, Mircea a manifestat o curiozitate insațiabilă și o pasiune pentru cunoaștere. A urmat cursurile Liceului „Spiru Haret” din București, unde, deși nu se adapta întotdeauna disciplinei școlare rigide, și-a creat un program autodidact strict, dedicându-se studiului intensiv și limitându-și somnul la doar patru ore pe noapte. Această autodisciplină reflecta dorința sa de a explora misterele lumii și de a înțelege profunzimile spiritualității umane.
Citește și: Moartea lui Ion Creangă. Povestea ultimei zile a marelui povestitor
În 1925, Eliade s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde a studiat sub îndrumarea profesorului Nae Ionescu. În această perioadă, a început să învețe limbi străine precum italiana, engleza, ebraica și persana, pregătindu-se pentru explorările sale ulterioare în domeniul religiilor. În 1928, la doar 21 de ani, a plecat în India, unde a studiat filosofia indiană la Universitatea din Calcutta sub îndrumarea profesorului Surendranath Dasgupta. Această experiență avea să-l influențeze profund, oferindu-i perspective noi asupra practicilor spirituale și mistice din Orient.
Revenit în țară în 1931, Eliade și-a susținut teza de doctorat cu o lucrare despre yoga, consolidându-și reputația de savant în ascensiune. A devenit asistent al profesorului Nae Ionescu la Universitatea din București și a început să publice lucrări care abordau diverse aspecte ale spiritualității și mitologiei. Printre operele sale notabile din această perioadă se numără „Maitreyi” (1933), un roman inspirat din experiențele sale din India, și „Întoarcerea din rai” (1934), care explorează frământările generației interbelice.
În anii ’30, Eliade s-a implicat în mișcarea culturală și politică a vremii, devenind membru al societății literare „Criterion” și colaborând cu diverse publicații. Cu toate acestea, asocierea sa cu mișcarea legionară, o organizație naționalistă și extremistă, a generat controverse și a avut consecințe asupra carierei sale. În 1938, în contextul represiunilor politice, a fost arestat și închis pentru scurt timp.
Cum a ajuns Eliade în exil?
După ce a fost arestat în 1938 în timpul represiunilor împotriva Gărzii de Fier, Eliade a fost eliberat relativ repede și numit atașat cultural la Londra în 1940. După o scurtă ședere în capitala britanică, a fost transferat la Lisabona, unde a ocupat aceeași funcție. În Portugalia, a rămas până la finalul războiului, în 1945. În acea perioadă, România devenise un stat aliat cu Germania nazistă, iar înfrângerea Axei a adus consecințe dramatice pentru țară.
În 1945, când comuniștii au preluat puterea în România cu sprijinul Uniunii Sovietice, intelectualii care avuseseră legături cu regimul anterior sau fuseseră asociați cu mișcări de dreapta au început să fie persecutați. Mircea Eliade, deși nu a fost un membru activ al Gărzii de Fier, era văzut cu suspiciune datorită simpatiilor sale legionare și a prieteniei cu Nae Ionescu. Astfel, întoarcerea în România devenea imposibilă, deoarece risca să fie arestat sau marginalizat.
Citește și: Cum a devenit Balcicul un paradis artistic? Regina Maria a inițiat, în mod informal, „o școală fără seamăn a picturii româneşti”
În acest context, Eliade a luat decizia de a rămâne în exil voluntar, stabilindu-se mai întâi la Paris, unde a predat la École Pratique des Hautes Études și a continuat să publice lucrări esențiale în domeniul istoriei religiilor. Printre acestea se numără „Tratat de istorie a religiilor” (1949) și „Mitul eternei reîntoarceri” (1949), în care explorează structurile mitologice și simbolice ale diferitelor culturi.
Exilul său și ascensiunea internațională
După câțiva ani petrecuți la Paris, unde a colaborat cu mari gânditori precum Georges Dumézil, Eliade s-a mutat în Statele Unite în 1957. A fost invitat să predea la Universitatea din Chicago, unde și-a consolidat reputația de expert în istoria religiilor. A rămas în SUA pentru tot restul vieții sale și a devenit unul dintre cei mai importanți savanți ai timpului său în acest domeniu.
Deși a avut șansa de a reveni în România după căderea comunismului, Mircea Eliade a murit înainte de acest moment, pe 22 aprilie 1986, în Chicago.
Exilul său nu a fost unul impus direct, ci mai degrabă o fugă de un regim opresiv care îi amenința libertatea intelectuală și, poate, chiar viața. Departe de țara sa, Eliade și-a trăit ultima parte a vieții cu dor de România, dar conștient că doar în Occident putea continua să scrie și să predea fără cenzură.
Citește și: Cum a reușit o legumă să-l ucidă pe cel mai mare matematician al timpurilor. O banală fasole l-a pus pe Pitagora să aleagă între viață și moarte
De-a lungul carierei sale, Mircea Eliade a publicat numeroase lucrări care au influențat profund studiul religiilor și al mitologiei. Printre operele sale majore se numără „Sacrul și profanul” (1956), în care analizează distincția fundamentală dintre sacru și profan în experiența umană, și „Istoria credințelor și ideilor religioase” (1976-1983), o amplă sinteză în trei volume a evoluției fenomenului religios de-a lungul istoriei. Pe lângă lucrările academice, Eliade a continuat să scrie ficțiune, explorând teme precum timpul, memoria și sacrul în viața cotidiană.
Mircea Eliade a lăsat în urmă o moștenire intelectuală vastă și complexă. Deși unele aspecte ale vieții sale, precum implicarea în mișcări politice controversate, au generat dezbateri, contribuțiile sale în domeniul istoriei religiilor și al literaturii rămân de necontestat. Prin lucrările sale, Eliade a reușit să ofere o înțelegere profundă a modului în care sacralitatea și mitul modelează experiența umană, influențând generații de cercetători și cititori din întreaga lume.
