Prognoză meteo 22 noiembrie 2022. Valorile termice vor fi mai ridicate decât în mod normal la această dată în regiunile vestice, sudice și sud-estice, mai scăzute în extremitatea de nord-est și în jurul acestora în rest.
Prognoză meteo 22 noiembrie 2022 în țară
În vestul și sud-vestul țării dimineața pe arii restrânse va fi ceață, apoi cerul se va înnora treptat și mai ales seara și noaptea temporar va ploua. În restul teritoriului, ziua cerul va fi variabil, iar pe alocuri va fi nebulozitate joasă, stratiformă sau ceață și izolat burniță sau ploaie slabă, iar noaptea nebulozitatea va fi pe arii extinse și ploi se vor semnala local în sudul regiunii și izolat în rest. În zona montană înaltă, în special a Carpaților Meridionali (în general la peste 1500 m) vor fi și precipitații slabe sub formă de lapoviță și ninsoare, iar noaptea și condiții de polei.
Citește și: Cum va fi vremea înainte de Crăciun. Se anunță ninsori în zonele montane
Vântul se va intensifica treptat, din orele amiezii, în sudul Banatului, cu viteze în general de 60 – 70 km/h, în zona montană aferentă și pe crestele Carpaților Meridionali rafalele vor depăși 90 – 100 km/h, iar pe arii restrânse și la intensitate mult mai redusă și în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 13 grade, ușor mai scăzute în nordul Moldovei spre 1 grad, iar cele minime între -5 grade în Bucovina și 11 grade pe litoral, potrivit stirimeteo.com.
Prognoză meteo 22 noiembrie 2022 în București
Pe parcursul zilei cerul va fi variabil, iar dimineața vor fi condiții de ceață. Noaptea se va înnora, iar cu o probabilitate mai mare în cea de a doua parte, va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 10 -12 grade, iar cea minimă de 5 – 7 grade.
Citește și: Cum va fi vremea iarna aceasta. Meteorologii au făcut primele estimări cu privire la prognoza meteo
Prognoză meteo 22 noiembrie 2022 la munte
La munte, temperaturile încep să crească. O să mai plouă puțin în Meridionali, iar în zona înaltă o să fie un pic de lapoviță sau ninsoare. În rest găsim vreme mai bună și câteva ploi mai pe seara în masivele vestice.