Solstițiul de iarnă 2022. Iarna meteorologică începe încă de la 1 decembrie, însă începutul iernii astronomice este marcat de un moment mai precis, și anume cel al solstițiului de iarnă.
Solstițiul de iarnă este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mișcării reale a Pământului în jurul Soarelui. În 2022, solstițiul de iarnă are loc în data de 21 decembrie, la ora 23:47. Acesta este unul dintre cele patru mari momente astronomice ale anului, alături de echinocțiul de primăvară şi cel de toamnă şi solstițiul de vară. 21 decembrie este cea mai scurtă zi a anului 2021, iar de acum, timp de trei luni, până la echinocțiul de primăvară, durata de lumină începe să crească treptat până ce va deveni egală cu noaptea.
Solstițiul de iarnă. Ce se întâmplă, de fapt, în această zi
Momentul solstițiului de iarnă 2022 în România va fi miercuri, 21 decembrie, la ora 23:47. Solstițiu înseamnă „soare nemișcat” şi marchează prima zi a iernii astronomice în emisfera nordică, cea mai scurtă zi şi cea mai lungă noapte a anului în emisfera nordică. Acest eveniment astronomic este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezintă consecința mişcării reale a Pământului în jurul Soarelui. În emisfera sudică a Pământului, fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice. La data solstițiului de iarnă, Soarele răsare cu 23° 27′ la sud de punctul cardinal est și apune tot cu același unghi spre sud față de punctul cardinal vest.
La momentul amiezii el „urcă” – ținând cont de latitudinea medie a țării noastre, de 45° – la numai 21° față de orizont. În consecință, la această dată, durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore și 50 minute, iar durata nopții are valoarea maximă, de 15 ore și 10 minute (pentru București). Evident, în emisfera sudică a Pământului fenomenul are loc invers, momentul respectiv marcând începutul verii astronomice. În ziua în care are loc solstiţiul de iarnă în emisfera nordică, în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară. Solstiţiul de iarnă se produce când înălțimea Soarelui deasupra orizontului şi intervalul diurn sunt minime (la sud de cercul polar de sud, Soarele nu răsare şi se află la unghiul maxim sub orizont).
Citește și: Perseidele. Cea mai spectaculoasă ploaie de meteoriți din acest an
Este ziua anului în care lumina zilei are cea mai scurtă durată în emisfera nordică şi cea mai lungă durată în cea sudică. Axa polilor Pământului este înclinată cu 66° 33′ față de planul orbitei terestre. Din acest motiv, Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă, Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de Ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”.
Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor, arată Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu”. Momentul solstițiului de iarnă, respectiv al începutului iernii astronomice, are loc în jurul datei de 21 decembrie, dar nu este un moment fix, care să se întâmple la aceeași oră. În 2019, de exemplu, solstițiul de iarnă a avut loc în 22 decembrie, la ora 06:19. În orice caz, începând de la data solstițiului de iarnă și până la 21 iunie, când va fi solstițiul de vară, durata zilelor va crește continuu, iar cea a nopților va scădea în mod corespunzător.
Tradiții și obiceiuri în timpul Solstițiului de iarnă
Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstițiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. Sărbătoarea, care ținea 12 zile, avea drept scop să-l ajute pe zeul Marduk să îmblânzească monștrii haosului pentru încă un an, scrie Agerpres. În general, solstițiul este perceput ca o luptă între bine și rău. Pentru păgâni, aceasta era noaptea în care Marea Zeiță dădea naștere noului Soare, repornind astfel ciclul anotimpurilor. Romanii îi sărbătoreau în această zi pe Saturn, zeul recoltelor, şi pe Mithras, zeul luminii, potrivit volumului „Zile şi mituri – calendarul țăranului român”, de Ion Ghinoiu.
Obiceiurile româneşti din preajma solstițiului de iarnă păstrează amintirea jertfirii violente a zeului adorat, prin substituirea acestuia cu arborele sacru, bradul sau stejarul, tăiat şi incinerat simbolic în noaptea de Crăciun, cu taurul, reprezentat de o mască, Capra, Brezaia, Ţurca sau Boriţa, care, după ce însoţeşte unele cete de colindători, este omorât simbolic şi, mai ales, cu porcul, reprezentare neolitică a spiritului grâului, sacrificat ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie).
Citește și: Data exactă când se trece la ora de vară. Ceasurile se dau cu o oră înainte
Solstițiului îi sunt dedicate sute de structuri megalitice în toată Europa, în cele două Americi, Asia şi Orientul Mijlociu. Chiar şi popoarele care respectau calendarul lunar marcau într-un fel sau altul cele două solstiții. În Europa, astfel de construcții din piatră pentru măsurarea poziției Soarelui au fost descoperite la Stonehenge, în Anglia, şi la Newgrange, în Irlanda. Potrivit cercetătorilor, pietrele de la Stonehenge datează cu aproximație din 2050 î.Hr. şi se presupune că au fost poziționate astfel încât lumina Soarelui la apus, la data solstițiului de iarnă, să cadă într-un anumit fel. Se spune că de solstițiu nu este bine să fii singur, ci trebuie să petreci în compania cuiva cea mai lungă noapte a anului. În unele părți există obiceiul de a urca un deal și de a aprinde buturugi. De asemenea, se obișnuiește să se dea de pomană oamenilor nevoiași.