Chris Hemsworth ia o pauză de la actorie din cauza problemelor de sănătate. Actorul a dezvăluit că riscă să aibă Alzheimer

Chris Hemsworth
Chris Hemsworth

Actorul Marvel Chris Hemsworth a dezvăluit că va lua o pauză de la actorie după ce a anunțat că are un risc crescut de a se îmbolnăvi de Alzheimer.

În vârstă de 39 de ani, actorul este cunoscut mai ales pentru rolul său din filmele Thor și Avengers, precum și pentru Rush, The Cabin in the Woods și Men in Black: International. El a declarat pentru Vanity Fair că plănuiește să ia o pauză după ce își va onora contractele de promovare ale seriei Limitless de la Disney+.

Actorul a dezvăluit că are o predispoziție genetică pentru această boală. Acesta a descoperit posibilitatea de a avea Alzheimer după ce a efectuat o serie de teste genetice în timp ce lucra la serialul Limitless.

„În structura sa genetică se regăsesc două copii ale genei APOE4, una provenită de la mama sa, cealaltă de la tatăl său, pe care studiile au asociat-o cu un risc crescut de Alzheimer”, relatează Vanity Fair.

Citește și: Michael J. Fox, recompensat cu un Oscar onorific pentru inițiativele sale în vederea combaterii Parkinson

Potrivit datelor, doar 3% din populație prezintă riscul coexistenței a două exemplare ale unei gene strâns corelate cu demența provocată de boala Alzheimer.

„Vestea aceasta a declanșat ceva în mine, încât vreau să iau o pauză. De când am terminat serialul, am încheiat și celelalte contracte”, a declarat Hemsworth. „De-acum, când voi termina turneul de promovare săptămâna aceasta, mă voi duce acasă și mă voi bucura de timp liber, și mă voi liniști”, a adăugat el. „Voi fi cu copiii, voi fi cu soția mea”.

Actorul a spus că Disney s-a oferit să scoată dezvăluirea diagnosticului său din „Limitless”, dar el a fost ferm hotărât să o lase în film.

„Uitați, dacă acest lucru îi motivează pe oameni să aibă mai multă grijă de ei înșiși și, de asemenea, să înțeleagă că există măsuri de prevenție pe care le pot lua, atunci e minunat”, a spus Hemsworth. „Nu mi-am dorit să dramatizez prea mult și să arate drept o încercare de a atrage empatie asupra mea sau orice fel de atenției”, a completat el.

Bunicul său are Alzheimer

Hemsworth a transmis că și bunicul său are boala Alzheimer. „Nu sunt sigur că își mai amintește de fapt prea multe lucruri și vorbește din când în când neerlandeză, care este limba lui originară, așa că vorbește neerlandeză și engleză, iar apoi face o combinație și scoate cuvinte noi”, a mai transmis actorul despre bunicul său.

Citește și: Ziua mondială pentru combaterea bolii Alzheimer. Lucruri pe care probabil nu le știai despre această boală

Hemsworth a încheiat filmările la Extraction 2 difuzat pe Netflix și la Mad Max: Fury Road, Furiosa. Limitless este acum difuzat în streaming pe Disney+.

Te-ar putea interesa și