Caută
Close this search box.
ADVERTISEMENT

Cel mai revoluționar transplant de până acum. Acesta va schimba total viața pacienţilor cu diabet de tip 1

Cel mai revoluționar transplant de până acum/ Freepik
Cel mai revoluționar transplant de până acum/ Freepik

Transplantul de „insule” pancreatice, un tratament mult aşteptat de pacienţii din Franța care suferă de diabet de tip 1, recent autorizat de autoritățile sanitare după ani de experimente, le „schimbă viaţa” beneficiarilor cu instabilitate cronică.

„Este revoluționar”, a declarat Valérie Rodriguez fără a-şi ascunde încântarea. La 24 octombrie, la Centrul spitalicesc regional din Strasbourg (est), fosta formatoare bancară s-a numărat printre primii pacienți din Franța care au primit un astfel de transplant în cadrul tratamentului de rutină (în afara unui proiect experimental şi susţinut de asigurările de sănătate), relatează Agerpres.

Înaintea acestei intervenții, ea a încercat toate tratamentele oferite pentru reglarea glicemiei, însă fără succes definitiv. „Trăiam permanent cu sabia lui Damocles deasupra capului”, a declarat pentru AFP tânăra energică, în vârstă de 40 de ani. „Există teama de comă hipoglicemică”, a explicat ea, povestind că s-a confruntat cu un asemenea moment în timp ce conducea pe autostradă.

Citește și: Grupa de sânge poate crește probabilitatea apariției unui accident vascular cerebral, atenționează studiile – ești în pericol?

După transplant, ea „trăieşte din nou”. „Nu mai am aceste variații ale glicemiei, corpul meu nu mai obosește la fel de repede. Mă simt norocoasă. Această tehnică este genială”, a mărturisit ea cu puţin timp înainte de Ziua mondială a luptei împotriva diabetului, marcată luni, 14 noiembrie.

Această „tehnică” constă în implantarea, în ficatul pacientului, a insulelor lui Langerhans, celule pancreatice responsabile de secreția de insulină, prelevate de la un donator non-diabetic, aflat în stare de moarte cerebrală.

Dacă Valérie Rodriguez nu s-a confruntat cu niciun efect advers, ea a subliniat totuşi că, la fel ca în cazul oricărui transplant, această intervenţie necesită un tratament anti-respingere pe tot parcursul vieţii. Sau, în cazul său, „7 pastile de luat dimineaţa şi 6 seara”. „În faţa hipoglicemiei şi a disconfortului repetat, îmi prefer micul dejun în pastile, nu există comparație”, a asigurat ea.

A fost nevoie de 20 de ani de cercetări

Primele studii clinice pentru acest tratament s-au desfășurat în 1999 în Canada şi apoi în Europa şi au continuat timp de două decenii. În 2020, în Franţa, Haute Autorité de Santé (HAS) a dat undă verde acestei practici pentru anumite profiluri de pacienţi, cu „instabilitate cronică”.

Astfel, Centrul spitalicesc regional din Lille (nord) a devenit, în decembrie 2021, prima instituție franceză care a realizat un astfel de transplant în cadrul tratamentului de rutină, înainte ca exemplul său să fie urmat de centrul de la Strasbourg.

„A fost foarte solemn, erau 15 persoane în sala de operaţie, toată lumea dorea să participe!”, a povestit Valérie Rodriguez.

Pentru pacienţi, „acesta este un foarte important pas înainte. Iar pentru noi, medicii, este punctul culminant al cercetării clinice multidisciplinare de nivel foarte înalt, o recunoaștere foarte puternică”, a declarat Laurence Kessler, profesoară de diabetologie la spitalul din Strasbourg şi membră al Societății francofone de diabet.

Citește și: Un bebeluș din Spania a primit o grefă de intestin. Procedura a fost realizată în premieră mondială

La scara unei cariere, trecerea în cele din urmă la tratamentul de rutină, după studii pe animale, apoi pe om, este foarte mulțumitoare”, a spus cea care, în 1988, urma un master în domeniul insulelor pancreatice de șobolan.

Laurence Kessler a precizat că această terapie este indicată pentru câteva sute de pacienţi, respectiv o infimă minoritate din cei 370.000 de diabetici de tip 1 recenzați de Federația franceză de diabet.

„Este un număr mic, dar este un lucru fundamental deoarece sunt pacienţi pentru care nu avem alternativă terapeutică”, a insistat medicul diabetolog. „Şi suntem abia la început: acest tratament poate fi indicat şi altor pacienţi în caz de eșec al tratamentului, de boală a pancreasului sau de mucoviscidoză” (fibroză chistică), spre exemplu, a adăugat ea.

De la autorizarea sa, tratamentul a fost realizat în Franţa, pe lângă Lille şi Strasbourg, şi în alte spitale care au obținut aprobarea pentru a efectua transplanturi. „Autorizațiile răspund cerințelor de siguranță şi calitate pentru pacienţi. Know-how-ul este astăzi la cei care au desfășurat deja această activitate în cadrul cercetării, dar este accesibil unui număr foarte mare de laboratoare”, a subliniat profesorul Michel Tsimaratos, director general adjunct al Agenţiei pentru biomedicină din Franţa.

„Odată cu transplantul de insule, arsenalul terapeutic în slujba pacienţilor se îmbogățește şi asta este, fără îndoială, ceea ce trebuie reținut”, a conchis el.

Te-ar putea interesa și