ADVERTISEMENT

Rochii ideale pentru nunțile de toamnă. Idei de ținute pentru acest eveniment

Rochii ideale pentru nunțile de toamnă/ Pexels
Rochii ideale pentru nunțile de toamnă/ Pexels

Cum vara s-a terminat, iar toamna este deja aici, există o serie de evenimente și în acest sezon, iar, ca de fiecare dată, e plin și de evenimentele importante din viața ta, cum sunt și nunțile. Știm cu toții că, nunta trebuie să fie pregătită cu mult timp înainte, să ai rochia ideală, muzicanții, meniul, localul, biserica, verighetele, ambientul și restul, toate să fie la locul lor. Ca un ajutor al doamnelor și domnișoarelor, m-am gândit să realizez o listă cu rochii de mireasă ce se poartă în această toamnă.

Rochia lungă cu imprimeu floral

Dacă vorbim de o nuntă stabilită în aer liber, aceasta este rochia care te va face remarcată și te va scoate din anonimat, cu toții fiind cu ochii pe tine. O rochie lungă, alcătuită din culori pastelate, un delicat imprimeu floral și detalii din dantelă, asemenea unui omagiu adus verii. Aceasta ar putea fi cea mai boemă alegere.

Rochia strălucitoare

Aceasta se potrivește de minune, dacă este vorba de o nuntă extrem de sofisticată. Cu un decolteu adânc, atrăgător, cu o lungime medie, care să ofere o urmă de rafinament, dar și un look sofisticat.

Citește și: Din ce material trebuie să fie confecționate hainele noastre pentru a ne proteja pielea

Rochia verde smarald

Acest verde smarald, cu o broderie metalică se potrivește de minune cu acest anotimp. Dacă este vorba de o nuntă de zi, poți crea un artificiu de stil, adăugând pe dedesubtul rochiei, o cămașă albă cu niște mâneci bufante. Dacă e vorba de o nuntă de seară, atunci, asortează rochia cu o jachetă scurtă.

Rochia plisată

O rochie potrivită pentru o nuntă pe timp de zi și pentru conferirea unui look romantic. Culoarea cea mai potrivită ar fi cea de pal, la care se poate adăuga o curea mai delicată, apariția ta fiind una remarcabilă.

Rochia cu volane

Dacă vrei să ai un look elegant, încă, nu te numeri printre iubitoarele de tocuri, atunci, aceasta este rochia ta potrivită. Poți să o accesorizezi cu o pereche de botine sau o pereche de pantofi bărbătești. Rezultatul o să fie unul spectaculos și total diferit de ceea ce vei avea în jurul tău.

Rochia clasică, dar cu totul sexy

Cu această ținută nu ai cum să dai greș. Este o ținută inspirată din anii ’80, cu scopul de a tăia respirația tuturor și de a-i lăsa uimiți pe ceilalți.

Rochia cu imprimeu floral

Această rochie e caracteristică nunților mici, dar chic, având un print vesel și romantic. Poți accesoriza rochia cu niște cercei aurii, tocuri, cât mai comode, astfel încât, tu vei putea profita la maxim de această ocazie.

Citește și: Top 10 piese vestimentare în care merită să investești banii

Rochia aurie

Dacă ești genul de persoană, care iubește să strălucească, în adevăratul sens al cuvântului, atunci, rochia aceasta îți va veni perfect. Alege un model, a cărei croială îți va scoate în evidență caracteristicile trupului și încearcă să reduci cât de mult poți accesoriile.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite