Automobilul a fost inventat și perfecționat pentru prima dată în Germania și Franța, la sfârșitul anilor 1800.
Deși, americanii au ajuns rapid să domine industria auto în prima jumătate a secolului al XX-lea. Henry Ford a inovat tehnicile de producție în masă care au devenit standard, iar Ford, General Motors și Chrysler au apărut ca „cele trei mari” companii auto până în anii 1920. Producătorii și-au canalizat resursele către armată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar ulterior producția de automobile din Europa și Japonia a crescut pentru a satisface cererea tot mai mare. Odată vitală pentru extinderea centrelor urbane americane, industria a devenit o întreprindere globală comună, odată cu creșterea Japoniei ca lider de producător auto până în 1980.
Deși, automobilul avea să aibă cel mai mare impact social și economic în Statele Unite, a fost inițial perfecționat în Germania și Franța, spre sfârșitul secolului al XIX-lea de către oameni ca Gottlieb Daimler, Karl Benz, Nicolaus Otto și Emile Levassor, potrivit History.
Când au fost inventate mașinile?
Mercedes 1901, proiectat de Wilhelm Maybach pentru Daimler Motoren Gesellschaft, merită să fie considerat primul automobil modern în toate aspectele esențiale. Motorul său de treizeci și cinci de cai putere cântărea doar paisprezece kilograme pe cai putere și a atins o viteză maximă de cincizeci și trei de mile pe oră. Până în 1909, cu cea mai integrată fabrică de automobile din Europa, Daimler a angajat aproximativ 1700 de muncitori pentru a produce mai puțin de o mie de mașini pe an.
Nimic nu ilustrează superioritatea designului european mai bine decât contrastul ascuțit dintre acest prim model de automobil Mercedes și modelul Ransom E. Olds, cu un singur cilindru, cu trei cai putere, condus de cârmă, cu o linie curbă, Oldsmobile, care era doar un cărucior motorizat de cal.[1901-1906], dar Olds s-a vândut pentru doar 650 de dolari, ceea ce l-a pus la îndemâna americanilor din clasa de mijloc, iar producția de 1904 de Olds, de 5.508 de unități, a depășit orice producție de mașini realizată anterior, potrivit History.
Citește și: Motivul pentru care nimeni nu zâmbea în fotografiile vechi. Era imposibil pentru oameni să facă acest lucru
Problema centrală a tehnologiei auto în primul deceniu al secolului XX ar fi reconcilierea designului avansat al Mercedes 1901, cu prețul moderat și cheltuielile de exploatare scăzute ale modelelor Olds. Aceasta ar fi o realizare americană.
Henry Ford și William Durant
Frank și Charles Duryea din Springfield, Massachusetts, au proiectat automobilul american de succes pe benzină, în anul 1893, apoi au câștigat prima cursă auto americană în 1895 și au continuat să facă prima vânzare a unei mașini pe benzină produsă în America în anul următor. Treizeci de producători americani au produs 2.500 de autovehicule în 1899 și aproximativ 485 de companii au intrat în afaceri în următorul deceniu. În 1908, Henry Ford a introdus modelul T, iar William Durant a fondat General Motors.
Noile firme operau pe o piață fără precedent a vânzătorilor pentru un articol scump de bunuri de consum. Cu suprafața sa vastă de teren și un hinterland de așezări împrăștiate și izolate, Statele Unite au avut o nevoie mult mai mare de transport auto decât națiunile Europei. Cererea mare a fost, de asemenea, asigurată de un venit pe cap de locuitor semnificativ mai mare și de o distribuție mai echitabilă a veniturilor decât țările europene, potrivit History.
Modelul T
Având în vedere tradiția americană de producție, era inevitabil ca automobilele să fie produse în volum mai mare la prețuri mai mici decât în Europa. Absența barierelor tarifare între state a încurajat vânzările pe o arie geografică largă. Materiile prime ieftine și lipsa cronică de forță de muncă calificată au încurajat devreme mecanizarea proceselor industriale în Statele Unite. Acest lucru, la rândul său, a necesitat standardizarea produselor și a dus la producția în volum a unor astfel de mărfuri, cum ar fi armele de foc, mașinile de cusut, bicicletele și multe alte articole. În 1913, Statele Unite au produs aproximativ 485.000 din totalul mondial de 606.124 de autovehicule.
Ford Motor Company și-a depășit cu mult competitorii în reconcilierea designului de ultimă generație cu prețul moderat. Cycle and automobile Trade Journal a numit modelul 600 cu patru cilindri, cu cincisprezece cai putere, Ford model N (1906-1907) „primul exemplu al unei mașini low-cost condusă de un motor cu gaz care are cilindri suficienți pentru a da arborelui un impuls de întoarcere în fiecare rotire a arborelui, care este bine construit și oferit în număr mare”. Inundat de comenzi, Ford a instalat echipamente de producție îmbunătățite și după 1906, a reușit să facă livrări de o sută de mașini pe zi.
Citește și: Tehnica de tatuare folosită la Auschwitz. Cine a fost cel care a tatuat mii de prizonieri în lagărul morții
Încurajat de succesul modelului N, Henry Ford a fost hotărât să construiască o „mașină pentru marea mulțime” și mai bună. Automobilul model T, cu patru cilindri, cu douăzeci de cai putere, oferit pentru prima dată în octombrie 1908, s-a vândut pentru 825 de dolari. Transmisia sa planetară cu două trepte a făcut ca transmisia să fie ușor de condus, iar caracteristicile precum chiulasa detașabilă au făcut-o ușor de reparat. Șasiul său înalt a fost conceput pentru a elimina denivelările de pe drumurile rurale. Oțelul de vanadiu a făcut modelul T o mașină mai ușoară și mai dură, iar noile metode de turnare a pieselor (în special turnarea în bloc a motorului) au ajutat la menținerea prețului în jos, potrivit History.
Angajat în producția de mare volum a modelului T, Ford a inovat tehnicile moderne de producție în masă la noua sa fabrică Highland Park, Michigan, care a fost deschisă în 1910 (deși, nu a introdus linia de asamblare mobilă până în 1913-1914). Automobilul de tip T a fost vândut pentru 575 de dolari în 1912, mai puțin decât salariul mediu anual din Statele Unite.
Industria auto se chinuie din ce în ce mai mult
Tehnicile de producție în masă ale Ford au fost rapid adoptate de alți producători americani de automobile. (Producătorii auto europeni nu au început să le folosească până în anii 1930). Cheltuielile mai mari de capital și volumul mai mare de vânzări pe care acest lucru l-a necesitat, au pus capăt erei intrării ușoare și a concurenței libere între mulți producători mici din industria americană. Numărul producătorilor activi de automobile a scăzut de la 253 în 1908 la doar 44 în 1929, aproximativ 80% din producția industriei fiind deținută de Ford, General Motors și Chrysler, formată din Maxwell în 1925 de Walter P. Chrysler.
Majoritatea independenților rămași au fost exterminați în Marea Depresiune, Nash, Hudson, Studebaker și Packard agățându-se doar pentru a se prăbuși în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial. Modelul T a fost conceput pentru a fi „o mașină a fermierului”, care a servit nevoilor de transport ale unei națiuni de fermieri. Popularitatea sa a fost sortită să scadă pe măsură ce țara s-a urbanizat și regiunile rurale au ieșit din noroi odată cu trecerea Legii federale de ajutor Road din 1916 și a Legii federale de autostradă din 1921, potrivit History.
Citește și: Cum arăta o zi pe Pământ acum un milion de ani. Evoluția omenirii este cu adevărat formidabilă
Oprirea vânzărilor auto
Până în 1927, cererea de înlocuire a mașinilor noi a depășit cererea proprietarilor pentru prima dată și a cumpărătorilor de mașini multiple la un loc. Având în vedere veniturile din acea zi, producătorii auto nu mai puteau conta pe o piață în expansiune. Vânzările în rate au fost inițiate de producătorii de mașini cu prețuri moderate în 1916 pentru a concura cu modelul T, iar până în 1925 aproximativ trei sferturi din toate mașinile noi au fost cumpărate „la timp” prin credit. Deși, câteva obiecte scumpe, cum ar fi pianele și mașinile de cusut, au fost vândute la timp înainte de 1920, vânzările în rate ale automobilelor în anii douăzeci au stabilit achiziționarea de bunuri de consum scumpe pe credit, ca un obicei al clasei de mijloc și un pilon al economiei americane, potrivit History.
Creșterea numărului de producători auto japonezi
Ingineria în epoca postbelică a fost subordonată esteticii discutabile a stilului nefuncțional în detrimentul economiei și siguranței. Iar calitatea s-a deteriorat până în punctul în care, la mijlocul anilor 1960, mașinile fabricate în America erau livrate cumpărătorilor de retail cu o medie de 24 de defecte pe unitate, multe dintre ele legate de siguranță. Mai mult, profiturile mai mari pe care Detroit le-a făcut pe „crucișătoarele rutiere” cu gaze au fost făcute la costurile sociale ale creșterii poluării aerului și ale reducerii rezervelor mondiale de petrol.
Epoca crucișătorului rutier anual restilizat s-a încheiat cu impunerea standardelor federale de siguranță a autovehiculelor (1966), emisii de poluanți (1965 și 1970) și consum de energie (1975), creșterea prețurilor la benzină ca urmare a șocurilor petroliere din 1973 și 1979, și, mai ales, cu penetrarea în creștere atât pe piața americană, cât și pe cea mondială, mai întâi de către automobilul Volkswagen german „Bug” (un model T modern) și apoi de către mașinile japoneze eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil, proiectate funcțional, bine construite. După ce a atins un maxim record de 12,87 milioane de unități în 1978, vânzările de mașini fabricate în SUA au scăzut la 6,95 milioane în 1982, pe măsură ce importurile au crescut cota lor de piață din SUA de la 17,7% la 27,9%. În 1980, Japonia a devenit cel mai mare producător auto din lume, poziție pe care continuă să o dețină, potrivit History.
