Se împlinesc 87 de ani de la începutul finalizării uneia dintre cele mai celebre opere de artă ale sculptorului Constantin Brâncuși, „Coloana fără sfârșit” (cunoscută și sub denumirea de „Coloana Infinitului”). Lucrările pentru această capodoperă au început pe 20 iunie 1938, continuând până pe 25 iulie 1938, când s-a finalizat acoperirea cu alamă a modulelor din fontă. Construcția propriu-zisă a „Coloanei fără sfârșit” a început, însă, în vara anului 1937.
„Coloana fără sfârșit” are o înălțime impresionantă de aproape 30 de metri (mai exact 29,35 metri) și este compusă din 16 module, denumite de Brâncuși „mărgele”, dintre care două sunt semimodule. Greutatea totală a monumentului este de 29.173 de kilograme. Inaugurată în toamna anului 1938, această operă face parte din Ansamblul Monumental din Târgu Jiu, alături de „Poarta Sărutului” și „Masa Tăcerii”.
Contextul istoric al „Coloanei Infinitului”
În 1934, Constantin Brâncuși a fost invitat să ridice un monument în cinstea eroilor gorjeni, în special al celor din orașul Târgu Jiu, care s-au distins în timpul Primului Război Mondial. Sculptorul a acceptat cu entuziasm această comandă, considerând-o o oportunitate de a contribui la memoria națională.
În februarie 1935, Brâncuși i-a scris Miliției Petrașcu, fosta sa elevă, exprimându-și entuziasmul față de proiect. Deși a avut numeroase intenții de a realiza monumente publice, doar ansamblul de la Târgu Jiu s-a concretizat.
Exigențele sale artistice au dus la respingerea unor proiecte, precum cele pentru Spiru Haret, Ion Luca Caragiale sau chiar eroii din comuna natală Peștișani. A abandonat, de asemenea, proiecte ambițioase: „Păsări în văzduh” (1927, Franța), o versiune monumentală a „Cocoșului” (1949, Philadelphia), „Pasărea în văzduh” (1955, New York), precum și sculptura pentru sediul UNESCO (1956, Paris).
Citește și: Ziua Brâncuși. Povestea sculptorului care a mers 2.000 de km pe jos până la Paris pentru a-și îndeplini visul
Niciunul dintre proiectele sale arhitecturale inspirate de forma „Coloanei” nu s-a realizat: zgârie-nori la Chicago (1939), blocuri în Central Park (1926) sau „Templul Meditației” din Indore (1938). Doar la Târgu Jiu, Brâncuși a dus un proiect de for public la capăt.
Ansamblul monumental de la Târgu Jiu
Ridicat în județul natal, ansamblul este considerat una dintre cele mai importante realizări sculpturale ale secolului XX. Pe malul Jiului, „Masa Tăcerii”, din piatră, este înconjurată de douăsprezece scaune rotunde. O alee flancată de treizeci de scaune pătrate duce la „Poarta Sărutului”, încadrată de două bănci din piatră. Urmează „Coloana fără sfârșit”, situată pe un tăpșan, cu munții Parâng în fundal.
Silueta „Coloanei” este compusă din module piramidale unite prin baza mare, fără soclu și capitel, într-o succesiune infinită. Primele versiuni ale coloanei au fost sculptate în lemn (stejar sau plop), cu două până la nouă module, între 1917 și sfârșitul anilor 1920.
Vizita la New York din 1926 l-a inspirat pe Brâncuși să viseze la coloane de mari dimensiuni, vis realizat doar în Gorj. Considera că lucrarea de la Târgu Jiu a atins o formă de perfecțiune definitivă.
Concepția și execuția tehnică
Arethia Tătărescu i-a oferit sprijinul necesar, atât financiar cât și logistic, fiind susținută de soțul său, Gheorghe Tătărescu, prim-ministru între 1934 și 1937. Brâncuși a cerut ca partea tehnică să fie coordonată de Ștefan Georgescu-Gorjan, inginer-șef la Atelierele Centrale Petroșani, în care avea deplină încredere.
Gorjan era fiul unui vechi prieten al sculptorului și îl vizitase în Paris în 1934 și 1935. Pregătirea sa solidă, pasiunea pentru filosofie și artă, precum și cunoașterea limbilor străine l-au făcut un colaborator ideal. A propus o soluție ingenioasă: un stâlp din oțel încastrat într-o fundație de beton, peste care să fie suprapuse module goale, ca niște mărgele uriașe.
Data de 7 ianuarie 1935, înscrisă pe un catalog dăruit de Brâncuși lui Gorjan, este considerată nașterea oficială a concepției tehnice. Cei doi au stabilit proporțiile modulului: 450 mm latura mică, 900 mm latura mare și 1800 mm înălțime.
Lucrările de realizare
În iunie 1937, Brâncuși a sosit în România și a vizitat Târgu Jiu împreună cu Arethia Tătărescu. A locuit în Petroșani, colaborând strâns cu Gorjan. În august a început sculptarea modelului din lemn, lucrând personal la una dintre fațete, alături de tâmplarul Carol Flisek. Apoi a fost rechemat în Franța.
La 1 septembrie 1937, modelul de turnătorie și planul miezului de oțel au fost finalizate. Inginerul Nicolae Hasnaș a calculat detaliile tehnice, iar Gavrilă Șomlo a desenat planurile.
Oțelul a fost livrat de combinatul din Reșița, iar stâlpul a fost confecționat de echipa condusă de Ion Romoșan și sudat de Victor Borodi. A fost împărțit în trei tronsoane pentru transport. Pentru protecție, s-au aplicat două straturi de vopsea de miniu de plumb.
Modulele din fontă au fost turnate de echipa lui Emeric Szabo și Gheorghe Anastasiu. S-au efectuat probe de montaj și metalizare cu alamă. La Târgu Jiu, în octombrie, meșterul Augustin Perini a realizat fundația – un trunchi de piramidă cu baza pătrată (4,5 metri) și adâncime de 5 metri. S-au turnat 75 de metri cubi de beton.
În blocul de beton s-a fixat o „capră” metalică, ancorată cu buloane, care susținea stâlpul central. Schela, înaltă de 35 de metri, a fost păstrată până vara următoare, când Brâncuși a revenit pentru a supraveghea metalizarea.
Tronsoanele au fost ridicate cu cricuri și scripeți, apoi sudate de Borodi. Procesul a fost documentat fotografic de Gorjan. În imagini apar meșterii Francisc Hering, Augustin Perini și echipele de muncitori, dar Brâncuși apare doar de două ori, văzut din spate.
Astfel, la sfârșitul lunii iulie 1938, acoperirea cu alamă a modulelor a fost finalizată. În toamna aceluiași an, „Coloana fără sfârșit” a fost inaugurată, devenind una dintre cele mai importante creații ale sculpturii moderne universale.
