ADVERTISEMENT

Trucul simplu din grădină care te scapă de păsări. De ce trebuie să agăți CD-uri vechi în această primăvară

O metodă aparent banală, dar extrem de eficientă, câștigă tot mai multă popularitate în rândul pasionaților de grădinărit: agățarea CD-urilor vechi în grădină. Deși pare o soluție improvizată, experții spun că acest truc simplu poate face diferența între o grădină sănătoasă și una afectată de păsări.

Primăvara este perioada în care plantele abia încep să crească, iar semințele, bobocii și firele de iarbă sunt extrem de vulnerabile.

De ce sunt păsările o problemă în această perioadă

Odată cu venirea sezonului cald, păsările devin mult mai active, în special în perioada de cuibărit. Specii precum porumbeii, mierlele sau vrăbiile caută hrană pentru pui, iar grădinile devin o țintă ușoară. Semințele proaspăt plantate sunt dezgropate, iar mugurii și firele tinere de iarbă sunt distruse rapid.

În doar câteva zile, o grădină îngrijită poate suferi daune vizibile.

Citește și: Cum să-ți îngrijești grădină și să ai o producție bogată de fructe și legume

Cum funcționează, de fapt, trucul cu CD-uri

Potrivit specialiștilor, secretul stă în suprafața reflectorizantă a CD-urilor. Atunci când sunt agățate în copaci, garduri sau arbuști, acestea se mișcă în bătaia vântului și reflectă lumina soarelui. Licăririle produse creează un efect vizual care sperie păsările.

Pentru ele, aceste reflexii seamănă cu mișcările rapide ale prădătorilor sau cu un pericol iminent, ceea ce le determină să evite zona.

Unde și cum trebuie să le montezi

Pentru rezultate optime, CD-urile trebuie:

  • legate cu o sfoară
  • agățate în locuri înalte, precum copaci sau garduri
  • poziționate în zonele sensibile, cum ar fi grădina de legume sau gazonul

Este important ca acestea să se poată mișca liber, pentru a produce cât mai multe reflexii.

Funcționează pentru toate păsările?

Metoda este eficientă în special împotriva păsărilor mai mari, precum porumbeii, care sunt mai precaute și mai sensibile la mișcări și lumină.

Păsările mai mici, cum ar fi cintezele sau măcăleandrii, sunt mai curioase și mai puțin intimidate, însă chiar și în cazul lor, efectul poate reduce semnificativ prezența în grădină.

Citește și: Ziua aprecierii buruienilor. Care este scopul acestor plante în gradina ta

Dacă nu ai CD-uri la îndemână, poți folosi și alte obiecte cu același efect:

  • folie de aluminiu
  • capace metalice
  • benzi reflectorizante speciale

Toate funcționează pe același principiu: lumina și mișcarea sperie păsările.

Deși pare o soluție neobișnuită, agățarea CD-urilor este una dintre cele mai rapide și ieftine metode de protecție. Cu doar câteva minute de efort, poți preveni distrugerea plantelor și îți poți păstra grădina sănătoasă pe tot parcursul primăverii.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite