Caută
Close this search box.
ADVERTISEMENT

România a luat aurul la Campionatele Mondiale de Canotaj

România a luat aurul la Campionatele Mondiale de Canotaj/ Facebook
România a luat aurul la Campionatele Mondiale de Canotaj/ Facebook

Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan au câștigat aurul pentru România la proba masculină de dublu rame, sâmbătă, la Campionatele Mondiale de canotaj de la Racice (Cehia).

Echipa formată din Cozmiuc şi Bejan a fost cronometrată cu timpul de 06 min 28 sec 06/100, devansând echipajele din Spania (Jaime Canalejo Pazos, Javier Garcia Ordonez), 06 min 29 sec 27/100, şi Marea Britanie (Oliver Wynne-Griffith, Thomas George), 06 min 30 sec 86/100. Cei doi sunt şi campioni europeni în această probă, în care Cozmiuc este vicecampion olimpic (alături de Ciprian Tudosă).

Citește și: Lista campionilor din România este uriașă! Federația Română de Canotaj se laudă cu nouă medalii câștigate la Balcaniada de juniori

„A doua medalie de AUR pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj de la Racice a fost câștigată de Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan, în Finala A a probei de dublu rame masculin (M2-). Felicitări! Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan au cucerit și titlul European anul acesta în barca de dublu rame masculin (M2-), aceeași probă în care Cozmiuc este și Vicecampion Olimpic”, a transmis Federația Română De Canotaj.

Aceasta este a doua medalie obținută de România la Racice, după aurul câştigat vineri de Ionela Cozmiuc, soţia lui Marius, în proba de simplu vâsle feminin, categorie ușoară. Sâmbătă, la dublu rame feminin, Ioana Vrînceanu şi Denisa Tîlvescu, campioane europene în acest an la dublu rame şi la opt plus unu, s-au clasat pe locul patru, cu timpul de 07 min 09 sec 38/100, fiind devansate de Noua Zeelandă (Grace Prendergast, Kerri Williams), 07 min 03 sec 76/100, Olanda (Ymkje Clevering, Veronique Meester), 07 min 06 sec 02/100, şi Statele Unite (Madeleine Wanamaker, Claire Collins), 07 min 08 sec 03/100.

Citește și: Moment viral în timpul unui meci de fotbal. Partida a fost atât de plictisitoare, încât un câine a adormit pe peluză, printre jucători

Tot sâmbătă, România (Elena Logofătu, Cristina Drugă, Ioana-Mădălina Moroşan, Patricia Cireş) a câştigat Finala C la patru vâsle feminin (06:34.17), scrie Agerpres. România a calificat nouă ambarcațiuni în finalele pentru medalii la Mondialele de la Racice, dintre care sâmbătă vor mai evolua la patru rame feminin, patru rame masculin şi patru vâsle masculin, iar duminică vor avea loc alte trei finale cu prezențe românești, la dublu vâsle feminin, opt plus unu feminin şi opt plus unu masculin. Precedenta ediție a Mondialelor de canotaj a avut loc în 2019, la Ottensheim (Austria), iar România a cucerit două medalii de argint, la patru rame masculin (Mihăiţă Ţigănescu, Mugurel Semciuc, Ştefan Berariu, Cosmin Pascari) şi dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar, Simona Radiş).

Te-ar putea interesa și