ADVERTISEMENT

Contractele sportivilor vor beneficia de garanții sporite în cazul insolvenței sau falimentului clubului

Contractele sportivilor vor beneficia de garanții sporite în cazul insolvenței sau falimentului clubului
Contractele sportivilor vor beneficia de garanții sporite în cazul insolvenței sau falimentului clubului

Sportivii vor beneficia de o protecţie similară cu cea a persoanelor cu contracte de muncă, în cazul insolvenței sau falimentului clubului sportiv public, conform unui proiect inițiat de către deputatul USR Brian Cristian.

Acesta a elaborat şi un alt proiect de lege conform căruia cluburile sportive publice vor avea obligaţia să comunice anual, pe pagina de internet proprie, o serie de informaţii legate de finanţarea şi funcționarea lor.

Conform unui comunicat USR, cluburile sportive publice sunt finanțate din fonduri publice, iar modificările propuse sunt menite să garanteze că banii publici sunt utilizați „în mod corect şi transparent” pentru susținerea activităţii sportive, potrivit Agerpres.

Citește și: Mbappe a devenit cel mai bun marcator al clubului Paris Saint-Germain

„De-a lungul timpului, nu puţine au fost cazurile în care au ieşit la iveală calitatea precară a managementului cluburilor şi chiar fapte de corupţie comise de cei care le administrează, situaţie în care sportivii au fost nevoiţi să meargă în instanţă pentru a-şi primi remuneraţiile. Cluburile de drept public trebuie administrate profesionist, utilizând principii precum responsabilitatea, transparenţa, folosirea eficientă a fondurilor publice, abordarea etică şi responsabilitatea socială”, a declarat Brian Cristian.

Astfel, proiectul USR prevede obligaţia pentru cluburile sportive publice să comunice anual, pe pagina de internet proprie, următoarele informaţii:

  • sursele financiare, bugetul şi bilanţul contabil şi execuţia bugetară anuală;
  • structura organizatorică, numele persoanelor aflate în conducerea clubului, grila de salarizare a societăţii şi numărul de angajaţi;
  • registrul imobilizărilor, organigrama, remuneraţiile persoanelor cu contracte de activitate sportivă, numărul de sportivi legitimaţi şi numărul antrenorilor;
  • raportul de activitate, strategiile de dezvoltare;
  • Regulamentul de Organizare şi Funcţionare.

Totodată, cluburile sportive publice vor fi obligate să întocmească un raport de activitate trimestrial pe care să îl prezinte finanțatorilor.

A doua iniţiativă prevede ca, în cazul insolvenţei sau falimentului clubului sportiv public, sportivii să beneficieze de o protecţie similară cu cea a persoanelor cu contracte de muncă. USR menţionează că, în prezent, contractele sportivilor „sunt de abia pe poziţia a noua” pe lista de plăţi în cazul insolvenţei sau falimentului, ceea ce înseamnă pentru sportivi şanse „foarte mici” să îşi recupereze banii.

Citește și: Lewis Hamilton, continuă să încalce regulile Federaţiei Internaţionale de Automobilism: „Nimic nu mă va opri să vorbesc”

„Contractul de activitate sportivă, utilizat în sport, nu oferă garanțiile de protecţie prevăzute de Codul Muncii pentru angajaţi. Știm cu toții cazurile foarte dese în care sportivii nu reuşesc să îşi recupereze banii de la un club sportiv ajuns în insolvență sau faliment. Propun modificări astfel încât sportivii să aibă şanse substanțial mai mari pentru a-şi recupera datoriile de la cluburile sportive rău-platnice”, a mai precizat deputatul USR.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite