Cel mai frumos în absolut tot ceea ce se întâmplă în minunata noastră țară este ca ne putem ascunde în câteva propoziții pe care le-au învățat toți funcționarii publici: „N-am știut, așa am primit ordinul, cum să verific asta ca nu intra în atribuțiile mele, că fisa postului, că am semnat eu pentru șefu’, că a delegat pe cineva sa semneze, ăla nu avea competențe!”…. Ahahaha … suntem artiști la așa ceva!
Fraudarea fondurilor europene cu garanții false emise de entități ce nu au dreptul legal să furnizeze acest tip de garanții
Dar hai să vă spun ceva foarte tare și sunt curios cum o s-o scalde acum participanții la acest joc simplu de fraudare a fondurilor europene cu garanții false, emise de entități ce nu au dreptul legal să furnizeze acest tip de garanții, nu sunt autorizate să facă acest lucru nici în România, (ASF și BNR), nici măcar acolo unde sunt înregistrate neavând licență pentru tipul acesta de asigurări/garanții/angajamente financiare sau orice alt tip de asemenea instrumente financiare.
Cum ar fi dacă v-aș spune că statul român, prin specialiștii ce îi avem angajați în structurile statului, a acceptat asemenea garanții de ordinul sutelor de milioane de euro, poate chiar mai mult pe contracte publice din fonduri europene, din neștiință sau… NU!? Nici nu mai contează acest lucru, sunt vinovați oricum de faptul că au acceptat acest tip de instrument fără acoperire LEGALĂ.
INVESTIGAȚIE PRELUATĂ DE PE NEWSONE.RO. CITEȘTE CONTINUAREA AICI.





