Untold organizează, în premieră, la Bucureşti, un parc tematic de Crăciun. Parcul va fi deschis în 25 noiembrie, în Drumul Taberei, şi îşi va închide porțile în 27 decembrie, iar intrarea va fi liberă pentru toată lumea.
Organizatorii festivalurilor Untold şi Neversea au transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că pregătesc, în colaborare cu Primăria Sectorului 6, în parcul Drumul Taberei, cel mai mare parc tematic de Crăciun din Capitală.
Citește și: Evenimente care au loc în România toamna aceasta
“În perioada 25 noiembrie – 27 decembrie, parcul se va transforma într-un loc de poveste, ideal pentru momentele unice trăite alături de prieteni şi familie şi va oferi o experiență magică, în spiritul sărbătorilor de iarnă.Pe lângă activitățile tradiționale de Crăciun, organizatorii pregătesc workshop-uri şi ateliere pentru copii şi adulți, spectacole de lumini, activități şi experiențe magice în premieră pentru Bucureşti, care vor întreține spiritul sărbătorilor. Reprezentanții primăriei spun că anul acesta, prin colaborarea cu organizatorii Untold, parcul tematic din Drumul Taberei va deveni cel mai îndrăgit şi vizitat loc dedicat sărbătorilor, din țară”, se arată în comunicat.
Proiectul este organizat de grupul Untold Universe şi este finanțat în totalitate din fonduri private. Târgul de Crăciun va activa în Parcul Drumul Taberei, în baza unui contract de închiriere de spațiu semnat cu Primăria Sectorului 6. Accesul va fi gratuit, iar programul complet va fi publicat în perioada următoare, precizează ziare.com.
Citește și: Seriale cu care merită să pierzi timpul toamna aceasta. Iată ce îți recomandăm
”Continuăm şi în 2022 tradiția Târgului de Crăciun ”West Side Christmas”, eveniment ajuns la a doua ediție”, a transmis Primăria Sectorului 6.