ADVERTISEMENT

Evenimente care au loc în România toamna aceasta

Evenimente care au loc în România toamna aceasta/ Freepik
Evenimente care au loc în România toamna aceasta/ Freepik

Ca și orice alt anotimp, sosirea toamnei aduce și ea o serie de festivaluri și de evenimente, care au rolul de a ne binedispune și de a ne face să ne petrecem timpul, într-un mod plăcut și constructiv, pentru că, majoritatea dintre ele au un caracter educativ și cultural.

Am realizat o listă de evenimente și de festivaluri, pe care, fiecare dintre voi o veți iubi și o veți folosi, dacă nu acum, în viitorul apropiat.

Sibiul de odinioară

1-4 septembrie, Parcul Tineretului

Muzică retro, concerte și street food

Pe lângă muzica retro, ce se va simți în difuzoare, avem și festivalul Culturii Arabe. Acesta se va desfășura în data de 2-4 septembrie și se va realiza de către reprezentanții Centrului Cultural Arab. E vorba despre cultura arabă și ajutorul oferit în integrarea socio-culturală a imigranților din Orientul Mijlociu.

Târgul Olarilor este și el prezent aici, în perioada 3-4 septembrie. Rolul acestui eveniment este de a reuni o grămadă de olari, din diferite zone importante, cum sunt Corund, Braniștea, Horezu, Vădastra și Obârșa.

Artizan Fest – Brașov

Vineri, 2 septembrie 2022 (10:45 -Duminică 4 Septembrie 2022, Parcul Central Nicolae Titulescu

Număr minim/ maxim de participanți – 40/40

Târg de artă meșteșugărească

În perioada cuprinsă între 2-4 septembrie are loc a 32-a ediție a acestui Târg de Artă Meșteșugărească, pe aleea Parcului Nicolae Titulescu, din orașul Brașov.

În cadrul acestui târg, se vor expune produse artizanale, suveniruri, bijuterii, ceramică decorativă, vestimentații unice de toamnă/ iarnă, o serie de produse din lavandă, diferite cosmetice bio, produse ambalate pentru iarnă (printre care, dulcețuri, murături, siropuri, zacuscă), multe produse apicole, vestimentații din piele și blană, dar și decorațiuni pentru casă și grădină.

Foodie -Sibiu

 8-11 septembrie 2022, Parcul Cetății (joi ora 8- duminică 11)

Foodie este un eveniment dedicat mâncării stradale. Vizitatorii ei vor fi întâmpinați de diverse food-truck-uri, muzică bună și o serie de surprize, pe care, doar Sibiul vi le va spune mai pe șleau. Așa că, dați o fugă pe la Sibiu și veți afla ce vă așteaptă.

Victoriei Street Market

București, sâmbătă 10 septembrie 2022 (ora 11-Duminică, 11 septembrie 2022)

Calea Victoriei 210, Victoria Hub

Pornește la o mică plimbare și vizitează unul dintre cele mai interesante târguri de produse handmade, din București.  Te vor întâmpina o gamă foarte largă de haine create de designeri renumiți, bijuterii din argint, pietre semiprețioase, mărgele toho sau miyuki, accesorii, lumânări parfumate, delicii dulci, tablouri și o serie de decorațiuni pentru casă.

De asemenea, îți va trezi interesul și mustul cu originea geografică, din Vrancea. Tu și cu prietenele tale puteți să vă relaxați la o cafea, aceasta fiind cea mai bună din oraș. Pentru pitici, vor exista ateliere de pictură și de creație, cum ar fi, pictură pe forme de ipsos, gentuțe, trăistuțe, construirea de machete din natură, confecționarea de coliere din paste făinoase și mărgele, pictură pe cercei din scoici, și multe alte ateliere de codițerie.

Acest târg are loc deja de 19 ediții, scopul lor fiind, de a promova micile ateliere de creație.

Sibiu Music Fest

17 septembrie 2022, ora 19, Piața Mare

Piața Mare va fi cea care va găzdui acest eveniment, Sibiu Music Fest. Printre artiștii care vor umple scena, se vor regăsi Delia, Mira, Nicole Cherry, Puya, Bibi și mulți alții.

BIFE- Sim

București, joi 22 septembrie 2022 (ora 10, duminică 25 septembrie 2022)

Centrul expozițional Romexpo – Piața Montreal, Piața Presei Libere

Evenimentul este organizat, de către ROMEXPO, într-un parteneriat cu Asociația Producătorilor de Mobilă, din România și Camerele de Comerț și Industrie Județene. Rolul acestui târg este de a prezenta elementele de design cu stilurile, diversele culori și materialele anului, care să îți asigure confortul casei tale.

Pe de o parte, e vorba de latura antreprenorială, dedicată utilajelor și ansamblului de echipamente, iar, pe de altă parte, se referă la ideea de ambient, direcționată către firmele de tâmplărie, finisaje și diverse decorațiuni interioare.

Cei care dețin diverse firme sau companii mai mari, ar fi bine să participe la acest eveniment, dedicat, cu precădere, industriei home & deco, atât din țară, cât și din străinătate.

25 de ore de teatru non-stop

24-25 septembrie 2022, Sibiu

Se va desfășura a XII-a ediție a acestui festival. Această ediție va pune accent pe companiile independente, care și-au făcut treaba și nu și-au abandonat misiunea, nici măcar pe timp de pandemie. Reprezentanții teatrului, spun că, vor să ilustreze acest aspect, prin intermediul teatrului, al bunei dispoziții, pentru ca, fiecare dintre participanți să se bucure de această perioadă și să uite de starea pe care le-a creat-o pandemia.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite