Caută
Close this search box.
ADVERTISEMENT

Tradiții și obiceiuri de Crăciun în România. Cum se celebrează sărbătorile de iarnă în Oltenia

Cum se celebrează sărbătorile de iarnă în Oltenia
Cum se celebrează sărbătorile de iarnă în Oltenia

Crăciunul este una dintre cele mai așteptate sărbători din an, iar românii au cu siguranță un mod aparte pentru a-l sărbători. În România, fiecare zonă a țării are propriile tradiții și obiceiuri de Crăciun, unele datând chiar de sute de ani. Cum se celebrează sărbătorile de iarnă în Oltenia!

Dacă bradul este deja consacrat pentru fiecare creștin în pragul Crăciunului, există anumite obiceiuri care diferă de la zonă la zonă.

Cum se celebrează sărbătorile de iarnă în Oltenia

În Oltenia, familiile se strâng în jurul focului, peste care dau cu o nuia, pentru ca spiritele rele să părăsească acel cămin, iar cele bune să aducă sănătate și recolte bogate. Despre același obicei se crede că va aduce mai mult lapte vacilor, că oile vor avea mai multă lână și că boii sau caii vor fi folosiți mai bine la câmp.

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Crăciun în România. Cum se celebrează sărbătorile de iarnă în Maramureș

În Ajunul Crăciunului, femeile merg la cimitir, tămâiază mormintele și împart vecinilor colaci copți care au în mijloc ouă. Această tradiție poartă numele de „moșii de Crăciun” sau pomana de mână.

Pe Valea Jiului, în Ajunul Crăciunului, se păstrează un obicei vechi de secole: colindul pițărăilor. Bărbații tineri în costume populare se adună în cete și împodobesc prăjinile cu steaguri, clopoței, ciucuri și coronițe cu flori. Astfel echipați, merg la colindat pe la toate casele din sat.

„Adunatul gunoaielor” este un alt obicei din ziua de Crăciun. Bărbații merg prin curte și adună toate gunoaiele, pentru ca gospodăria să aibă mulți pui în noul an, iar femeile se așază pe vine, așa cum vor sta cloștile pe ouă în anul ce urmează.

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Crăciun în România. Cum celebrează românii sărbătorile de iarnă în Crișana

O altă tradiție interesantă constă în pregătirea „colindelor”. Acestea sunt bețe de alun care se taie înainte de Ignat și se lasă la uscat până la Ajun. Sunt decorate în alb și negru, simbolurile clasice ale opozițiilor lumină-întuneric și viață-moarte. Se spune că animalele atinse de aceste bețe de alun vor fi sănătoase.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite