Lacul Străulești revine la Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) după 13 ani, iar malurile şi apele sale vor fi amenajate de această instituție şi Municipalitate pentru activităţi de agrement şi practicarea sporturilor acvatice atât prin implicarea CSM Bucureşti, cât şi prin parteneriate cu federațiile de specialitate, a anunţat viceprimarul Capitalei Horia Tomescu.
Citește și: Ce nume purtau stațiile de metrou înainte. Legenda singurului peron din București aflat la suprafață
El a scris, luni, pe Facebook, că în martie 2010, când primar era Sorin Oprescu (PSD), lacul de 33 de hectare a devenit parte dintr-o asociere prin care o societate privată plătea ALPAB 417 euro pe lună şi garanta investiţii de 25.000 de euro anual. Viceprimarul Capitalei a punctat că, în martie 2020, în mandatul Gabrielei Firea (PSD), asocierea este prelungită până în martie 2023, în aceleaşi condiţii.
Potrivit acestuia, între mai 2012 şi februarie 2021, firma parteneră ALPAB pentru Lacul Străulești a fost Agrement Serv SRL, aflată în prezent în faliment.
Citește și: Vreme exagerat de caldă în București. Câte grade s-au înregistrat astăzi în Capitală
Horia Tomescu a semnalat că, în cei 13 ani de asociere, ALPAB a încasat aproximativ 60.000 de euro şi că investițiile de 25.000 de euro anual nu s-au materializat niciodată.
„Baza Nautică şi de Agrement Străulești a avut o soartă mai rea. Aflată pe malul Lacului Străulești, avea o suprafaţă de 9 hectare în anii ’90 şi aparţinea BTT S.A”, a menţionat viceprimarul Capitalei.





