Weekendul 13-15 august va fi un weekend prelungit datorită minivacanței tradiționale de Sfânta Maria. Dacă doriți să plecați la mare sau la munte în aceste zile, trebuie să știți cum va fi vremea în acest weekend.
Cum va fi vremea în weekendul 13-15 august în țară
Regimul termic va deveni normal pentru această perioadă. Doar în partea de sud şi sud-est, precum în anumite zone din Moldova se vor înregistra temperaturi caniculare. Acestea vor ajunge la 34 – 35 de grade în anumite zile. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi relativ ridicată după data de 14 august.
În majoritatea regiunilor din țară, în cele trei zile de Sf. Maria, se așteaptă ploi, cu posibilitatea acumulării unor cantități mari de ploi local. În sudul Moldovei, perioada 13-15 august, regimul termic va fi fi în general apropiat de cel normal la mijlocul lunii august, astfel că, mediat regional, ziua vor fi 26 – 29 de grade, iar noaptea 13 – 17 grade, potrivit ANM.
În Muntenia, temperaturile vor fi în general apropiate de cele normale acestei perioade din an, pe timpul zilei se așteaptă 28 – 32 de grade, iar noaptea între 15 și 18 grade. Pentru ziua de 14 august sunt așteptate ploi.
Și în Oltenia, weekend-ul de Sfânta Maria va fi unul cu ploi. Meteorologii anunță că în după-amiezele zilelor de 14 și 15 august, sunt așteptate averse pe areale restrânse. În Transilvania, vremea va deveni răcoroasă la mijlocul săptămânii, iar temperaturile scăzute vor fi resimțite în pe perioada minivacanței de Sf. Maria. Temperaturile maxime vor avea medii de 21 – 24 de grade, iar minimele se vor situa între 8 – 13 grade
Cum va fi vremea în weekendul 13-15 august la mare și la munte
Potrivit prognozei meteo pentru Dobrogea, în perioada 13 – 15 august probabilitatea de ploaie pe litoral va fi în general redusă. Vor fi averse locale, dar în partea interioară a Dobrogei.
În zona montană, vremea va fi mai răcoroasă în prima zi a minivacanței, urmând ca după aceea să se încălzească. Pe 13 august, minimele în zona montană înaltă vor coborî până la 10 grade Celsius, iar maximele nu vor depăși 18 – 19 grade. Pe timp de noapte se vor înregistra chiar și 6 grade. În următoarele două zile, duminică și luni, se va încălzi, iar temperaturile maxime vor ajunge aproape de 25 de grade Celsius.
Românii care plănuiesc trei zile în Maramureș cu ocazia liberelor de Sfânta Maria Mare, trebuie să știe că meteorologii așteaptă ploi în averse, descărcări electrice și pe alocuri se pot cumula cantități de apă mai însemnate. Temperaturile maxime se pot situa în jurul a 30 de grade Celsius, iar minimele vor coborî până la 8 – 20 grade.