ADVERTISEMENT

Cea mai fierbinte vară din istoria Europei. Spania a doborât recordurile lunii august. Iulie 2021 a fost confirmată drept cea mai călduroasă lună iulie din toate timpurile

Cea mai fierbinte vară din istoria Europei
Cea mai fierbinte vară din istoria Europei

Pe data de 11 august, o stație meteo din Siracuza, Sicilia a înregistrat o temperatură de +48,8 ° C. Valoare care dacă va fi certificată de Organizația Meteorologică Mondială, va fi cea mai ridicată temperatură înregistrată vreodată în Europa.

Vara fierbinte a continuat cu o intensitate neobișnuită și în zilele care au urmat. Astfel că, sâmbătă, 14 august, am asistat la o serie de extreme, cele mai evidente fiind în Spania. Cu o temperatură de 47.2C înregistrată la Montoro, Cordoba, s-a doborât recordul de temperatură pe luna august în Spania. Fapt confirmat de serviciul meteorologic iberic, AEMET, care a transmis că s-a valoarea a fost cu doar 0.1C sub recordul all-time înregistrat în Spania, în iulie 2017, la aceeași stație.

Citește și: Clasamentul capitalelor europene cu cea mai imprevizibilă vreme. Bucureștiul se află în Top 10 al orașelor cu cea mai imprevizibilă vreme

Și în zona aeroportului Córdoba a fost atinsă o temperatură record pentru stația meteo respectivă. Mercurul în termometru a urcat până la 46,9 grade Celsius. Regimul de temperaturi în Peninsula Iberică este pentru această perioadă mai ridicat cu 5…10 grade față de normal.

De altfel, toate stațiile meteorologice din regiunea capitalei Madrid au înregistrat recorduri de temperatură pentru o zi de 14 august:

  • Cuatro Vientos 42.2C
  • Getafe 42.6C
  • Retiro 40.7C (valoare egalată)
  • Barajas AP 42.7C

Totodată, în alte cinci localități importante din Spania s-au înregistrat recorduri absolute, cele mai mari temperaturi din istorie:

  • Avila 38.8C
  • Teruel 41.3C
  • Pamplona 41.6C
  • Granada AP 46.0C
  • Albacete 43.3C

Micuțul principat Andorra, din Priniei, se confruntă de asemenea cu valori extreme, apropiate de 40 de grade. În ciuda faptului că se află la o altitudine medie de 2.000 de metri. Cu o temperatură +38.1C înregistrată la stația Borda Vidal (în apropiere de granița cu Spania) Andorra a bătut recordul de temperatură înregistrat vreodată în luna august. Depășind vechiul record, de +37.9C, înregistrat la Roc St Pere, în 2012. Recordul național all time în Principatul Andorra rămâne încă în picioare și a fost stabilit în iunie 2019.

Valul de căldură a fost și rămâne agresiv și la sud de Mediterana, în zona Maghrebului. Vineri, la Marrakech s-au atins 48.6C. Fiind astfel egalat recordul național de temperatură din Maroc, înregistrat în același oraş în anul 2012. Pentru orașul Fes s-a consemnat în aceeași zi recordul all-time de temperatură, 46.7C, la fel ca și în orașul Miliana, din Algeria, unde stațiile au arătat +46.8C.

Orientul Mijlociu traversează şi el zile foc, iar stația saudită Dammam şi-a depășit din nou propriul record de temperatură maximă. Aici s-au înregistrat vineri 51,0C, la doar 0,7C față de recordul național saudit pentru luna august stabilit la Abqaiq, în august 1956.

Citește și: Cum să dormi bine pe caniculă. Zece trucuri pentru un somn liniștit în nopțile fierbinți de vară

La nivel global, Administrația Națională Oceanică și Atmosferică (NOAA) a comunicat vineri că iulie 2021 a fost cea mai caldă iulie înregistrată, devansând lunile iulie din anii 2016,2019 și 2020. A fost cea mai fierbinte lună iulie înregistrată vreodată în Asia și a doua cea mai fierbinte lună din istoria Europei.

“Aici, primul loc este cel mai rău”, a declarat într-un comunicat şeful NOAA, Rick Spinrad. “Luna iulie este în general luna cea mai caldă a anului, dar luna iulie 2021 s-a autodepăşit, devenind luna iulie şi în general luna cea mai caldă înregistrată vreodată”, a adăugat el. Temperatura globală la suprafața planetei a fost mai ridicată cu 0,01 grade Celsius față de precedenta lună iulie cea mai caldă, în 2016 (la egalitate cu lunile iulie din 2019 şi 2020).

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite