ADVERTISEMENT

Prognoză meteo azi, 9 august. Ne așteaptă valuri de căldură pe tot restul zilei

Prognoză meteo

Marți, 9 august 2022, vremea va fi caniculară în sud şi în sud-est. Instabilitatea creşte în nord, în vest şi în centru, pe unde o să plouă torenţial, o să cadă grindină şi se vor produce vijelii.

Cum va fi vremea în țară pe 9 august 2022

Vântul se întețește pe partea sud-estică, iar maximele pleacă de la 24 de grade în Bucovina şi ajung la 37 de grade în sudul țării. În Dobrogea şi Bărăgan, găsim caniculă şi atmosferă sufocantă după prânz. În Bărăgan se ating 36 de grade la umbră, dar foarte cald va şi în zona Dobrogei. Vântul prinde putere, iar pe litoral va sufla cu până la 55 de km pe oră.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei urmează încă o zi toridă, cu soare şi maxime de 34 de grade. Vântul are unele intensificări, iar în zonele mai înalte după-amiaza se adună norii şi o să vină o aversă, două, potrivit stirileprotv.ro.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina avem temperaturi suportabile, de la 24 la 30 de grade. Pe parcursul zilei norii se înmulțesc şi vin câteva reprize de ploi torențiale însoțite de tunete, fulgere, grindină şi vijelii. În nordul Transilvaniei şi în Maramureș soarele se arată trecător şi maximele se opresc pe la 26-27 de grade. Găsim, însă, vreme instabilă, cu averse abundente, care vor lăsa în urmă cantități însemnate de apă.

Citește și: Cum să dormi bine pe caniculă. Zece trucuri pentru un somn liniștit în nopțile fierbinți de vară

Cam la fel va fi vremea şi în vestul țării: temperaturi acceptabile, de cel mult 29 de grade, soare cu nori şi ploi violente, care vor aduce peste 40-60 de litri de apă pe metru pătrat în zonele montane. Şi în Transilvania o să plouă destul de mult: cantitățile de apă vor depăși 35 de litri pe metru pătrat în regiunile mai joase şi 60 de litri pe metru pătrat la munte. Zărim puţin şi soarele printre nori, iar la amiază nu vor fi mai mult de 28 de grade.

În Oltenia temperaturile scad ușor faţă ieri, dar tot va fi foarte cald şi vom resimți stresul termic accentuat. Mai târziu se adună norii şi apar averse abundente însoțite de fenomene electrice, grindină şi vijelii. Canicula persistă şi în ținuturile sudice, pe unde se ating din nou 36 de grade şi indicele temperatură-umezeală depășește pragul critic de 80 de unități. După-amiaza, la deal şi la munte se înnorează, o să plouă torenţial şi se vor strânge cantități mari de apă.

Cum va fi vremea în București pe 9 august 2022

În București se anunță încă o zi exagerat de caldă, cu soare arzător şi un pic de vânt. Maxima ajunge la 37 de grade şi aerul devine greu de respirat. Miercuri temperatura scade simțitor şi nu vor fi mai mult de 28 de grade. Soarele se arată trecător, vântul are unele răbufniri, iar după-amiaza se înnorează şi cresc șansele de ploaie.

Joi avem tot soare cu nori şi condiții de averse în a doua parte a zilei. Maxima atinge 29 de grade, iar vântul rămâne activ. Vineri se încălzește din nou şi, la amiază, vor fi 32 de grade. Domină atmosfera însorită şi vântul adie plăcut.

Cum va fi vremea la munte și la mare pe 9 august 2022

La munte se răcorește şi vremea se menține instabilă. În a doua parte a zilei vor fi averse abundente, căderi de grindină şi vijelii şi se vor strânge peste 35-60 de litri de apă pe metru pătrat. Miercuri, temperaturile continuă să scadă şi instabilitatea persistă. În masivele sudice şi sud-vestice o să plouă torenţial, pe arii extinse şi se pot acumula peste 30-40 de litri de apă pe metru pătrat. Nici joi nu scăpăm de ploi. În special după-amiaza şi seara apar alte averse locale, însoțite de fenomene electrice şi vor fi şi condiții de grindină. Vineri se încălzește. Vântul suflă cam nervos şi o să mai vină câteva averse zgomotoase, îndeosebi în zona Carpaților Orientali.

Citește și: Clasamentul capitalelor europene cu cea mai imprevizibilă vreme. Bucureștiul se află în Top 10 al orașelor cu cea mai imprevizibilă vreme

La mare va fi foarte cald. Pe plajă vor fi 33 de grade şi atmosfera devine sufocantă după prânz. Avem cer senin, vânt intens şi în jur de 26 de grade în apă. Miercuri temperaturile scad puţin, dar tot se vor atinge 31 de grade şi aerul va fi greu de respirat după prânz. Vor mai fi ceva înnorări, iar vântul prinde putere şi suflă cu până la 60 de km/h. Vreme caldă avem şi joi. Din când în când se mai aduna norii şi apar averse zgomotoase, iar vântul va fi ceva mai insistent pe timpul zilei.

Cam la fel va fi vremea şi vineri: norii se înmulțesc, o să vină câteva reprize de ploaie, iar maximele ating 31 de grade pe plajă şi 25 de grade în apă.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite