Caută
Close this search box.
ADVERTISEMENT

Elevii cu note de 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat vor primi bani de la guvern. Care este suma de care pot beneficia aceștia

Elevii cu note de 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat vor primi bani de la guvern/ Pixabay
Elevii cu note de 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureat vor primi bani de la guvern/ Pixabay

Elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a și la Bacalaureat vor beneficia de un stimulent financiar, în baza unei hotărâri adoptate de guvern.

Potrivit premierului Nicolae Ciucă, elevii care au obținut media 10 la Evaluarea Națională de clasa a VIII-a vor primi un stimulent financiar de 2.000 de lei, iar absolvenții de liceu cu media 10 la Bacalaureat vor beneficia de un stimulent de 5.000 de lei.

Citește și: Schimbări în noul an școlar. Cursurile ar putea începe mai târziu de ora 8:00

„La propunerea premierului Nicolae Ciucă, chiar în timpul ședinței de guvern, varianta inițială propusă de Ministerul Educației a fost majorată. Astfel, s-a dublat de la 1.000 la 2.000 de lei valoarea acestui stimulent financiar pentru fiecare absolvent care a obținut media 10 la Evaluarea Națională din clasa a VIII-a, sesiunea 2022, şi de la 3.000 la 5.000 de lei a fost mărirea acestui stimulent pentru fiecare absolvent de liceu care a obținut media 10 la examenul naţional de bacalaureat. Este vorba despre 237 de absolvenți ai clasei a VIII-a şi, respectiv, 239 absolvenți de liceu”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, potrivit Agerpres.

Citește și: Revoltă condusă de părinți, după ce o școală le-a impus elevelor să poarte lenjerie modelatoare pentru a scăpa de problemele legate de imaginea corporală

Hotărârea de guvern vizează acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a, sesiunea 2022, şi la examenul naţional de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2022.

Te-ar putea interesa și