Preparate tradiționale româneşti vor putea fi găsite la Târgul Moșilor de Iarnă care va avea loc, de joi până duminică, în Parcul IOR, în zona Bisericii de lemn Maramureşene.
Vizitatorii vor găsi reţete şi obiceiuri tradiționale adunate din toate zonele ţării, începând cu preparate ciobănești de la stâna lui Nicolae Ciobanul, sosit din Alba, cu reţete strămoșești şi secrete bine păstrate, de la sarmale, pomana porcului, slănină afumată cu mirodenii fel de fel, până la fripturi la ceaun sau pe grătar, pastramă la tigaie ori friptă-n jar, cârnați de casă tradiționali, afumați, picanți din carne de porc, vită sau oaie, carne la garniță, pârjoale, sarmale, tocănițe, vin fiert şi țuică fiartă.
Citește și: Moșii de iarnă 2023. Sâmbăta Morților este sărbătoarea cu cruce roşie care anunţă Paștele
De la sărbătoarea Moşilor de Iarnă nu puteau lipsi nici plăcintele, covrigii şi colacii împletiți tradiționali, frământate toate cu drag, doar din ingrediente naturale de la țărani români. Mai sunt oferite plăcinte cu brânză, dulci sau sărate, cu varză sau cartofi, plăcinte dolofane şi aburinde, în toate formele şi pentru toate gusturile, informează organizatorii, potrivit comunicatului transmis de Agerpres.
Citește și: Calendar Creștin Ortodox 2023. Toate sărbătorile importante din fiecare lună a anului
Sărbătoarea populară a Moşilor de Iarnă precede Lăsata Secului şi este dedicată morţilor, moșilor şi strămoșilor noştri, o încununare a preparatelor tradiționale româneşti pentru cinstirea celor dragi: plăcinte, covrigi, colaci cu mere şi nuci, mâncare gătită, piftii, sarmale şi altele, precizează sursa citată.




