Caută
Close this search box.
ADVERTISEMENT

Tendințe în materie de genți toamna aceasta

Tendințe în materie de genți toamna aceasta/ Freepik
Tendințe în materie de genți toamna aceasta/ Freepik

Știm foarte bine că o geantă sau o pereche de pantofi în plus sunt mereu bineveniți în garderoba fiecăreia dintre noi, femeile. Nu putem avea toate modele și culorile din lume, însă, putem să ne jucăm cu formele și culorile unei singure genți și să le asociem la mai multe ținute vestimentare de-ale noastre.

Fapt pentru care, am ales câteva modele care sunt la modă și în această toamnă, care ne vor scoate din anonimat și ne vor face să ne bucurăm de alegerea făcută.

Genți de petrecere, niște accesorii perfecte de zi cu zi

Gențile tip glam sunt potrivite pentru orice ocazie, chiar și la o plimbare simplă, prin supermarket. Oferă acea doză „de sare și piper” fiecărei ținute pe care o purtăm. Chiar dacă mergem la cumpărături, la o plimbare în parc sau la birou, această geantă ne poate schimba radical look-ul pe care îl avem. Cele la modă, din anul acesta, sunt cele de catifea, cu mărgele, pietre, paiete, aplicații metalice sau, cu totul sclipitoare.

Citește și: Accesorii care se poartă toamna aceasta. Trebuie neapărat să le ai în colecția ta

Gențile mari de damă – foarte practice și stilate

Anul acesta gențile vor primi o nouă dimensiune, și anume, unele extrem de generoase. Gențile care sunt mari și încăpătoare sosesc la pachet cu un mare avantaj, acela de a fi cu un spațiu destinat tuturor obiectelor tale preferate. Aici vorbim de produsele de beauty, agenda cu notițe sau chiar ochelarii de soare. Nu mai e nevoie să îți faci griji că nu vor mai încăpea. Gențile pot varia, de la culori neutre la cele pline de viață, de culoare, fiind un accesoriu potrivit pentru o ieșire la birou sau în oraș.

Gențile în formă de semilună

Aceste genți sunt inspirate din moda anilor ’90, având forme circulare, care reprezintă un adevărat deliciu în materie de accesorii. Foarte modernă și ieșită din tipare, această poșetă poate fi accesoriul ideal, dacă îți dorești o ținută cool și proaspătă, sau chiar una cu accente din stilul streetwear.

Gențile cu lanț, potrivite pentru toate stilurile

Ideea aceasta de lanț a fost mereu un must-have al designerilor. Fie că, mergi pe stilul casual, rock sau cel elegant, aceste genți sunt foarte versatile și ușor de integrat în orice anotimp sau ocazie.

Gențile croșetate, numai bune pentru vremea călduroasă

Simpla lor apariție, oferă fiecărei ținute a noastră un twist, care este inspirat din moda anilor ’70. Se potrivesc foarte bine în contextul plimbărilor lungi de vară, mult iubitele festivaluri, acestea oferind un aer cochet, dar și de relaxare.

Citește și: Cinci moduri prin care poți purta un sacou toamna aceasta

Gențile tip sac

Nu mergem mereu pe moda atipică, așa că, putem adopta toamna aceasta și aceste genți tip sac sau bucket, cum mai sunt denumite. Deși, au o formă circulară și un aspect compact, aceste genți bucket sunt extrem de practice și de încăpătoare.

Gențile mini, ideale și pline de farmec

Deviza acestui an este „cu cât mai mică, cu atât mai bine”, sau cel puțin, asta susțin experții modei. O serie de branduri au început să scoată niște mini versiuni ale unor modele clasice, în diferite nuanțe și dimensiuni, una mai surpinzătoare ca cealaltă. Dacă ești fană a ținutelor monocrome sau minimaliste, atunci, aceste ținute merg foarte bine cu o geantă mini, în niște nuanțe neutre.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite