Met Gala 2023 va avea loc în prima zi de luni din luna mai. Organizatorii evenimentului, care este cea mai importantă seară din lumea modei, au anunțat tema pentru ediția de anul viitor, aceasta celebrând creațiile designerului și geniului Karl Lagerfeld.
Evenimentul, care are loc anual, cu excepția celor doi ani pandemici, are două obiective. În primul rând, gala este o strângere de fonduri pentru a susține existența Institutului de Costume din cadrul Muzeului Metropolitan din New York. Pe lângă asta, fiecare gală marchează vernisajul de deschidere al expoziției grandioase deschise anual în cadrul muzeului.
Citește și: Tendințe în materie de genți toamna aceasta
Tema evenimentului Met Gala 2023 a fost anunțată la Săptămâna Modei de la Paris și va fi un omagiu adus regretatului designer, care s-a stins din viața în urmă cu trei ani, la vârsta de 85 de ani.
Gala se intitulează Karl Lagerfeld: A Line of Beauty și va cuprinde 150 de creații ale lui Lagerfeld, de pe vremea când lucra pentru casele Balmain, Patou, Chloe, Fendi și Chanel. Gala va fi supervizată, ca în fiecare an, de redactorul șef al Vogue, Anna Wintour, iar vedetele precum Beyonce, Blake Lively și Billie Eilish sunt așteptate să defileze în cele mai impresionante ținute.
Wintour lucrează în fiecare an cu Andrew Bolton, curatorul-șef al Institutului de Costume, specializat în modă și istoria costumului. În ceea ce privește expoziția propriu-zisă, curatorul de la Met Gala, Andrew Bolton, a dezvăluit într-un interviu că nu va fi o „retrospecție” a vieții lui Karl Lagerfeld, potrivit luxury.ro.
„În centrul ei, expoziția va analiza evoluția desenelor bidimensionale ale lui Karl în articole de îmbrăcăminte tridimensionale. Nu am putut face o retrospectivă tradițională. În primul rând, cred că Lagerfeld ar fi urât asta. Chiar dacă una dintre fațetele lui era faptul că revine temele din lucrarea sa, el privea mereu viitorul în propria sa lucrare – ura să privească înapoi la trecut”, a declarat Andrew Bolton.
Citește și: Accesorii care se poartă toamna aceasta. Trebuie neapărat să le ai în colecția ta
Momentan nu au fost anunțate gazdele oficiale ale galei însă se știe că gala va fi organizată și patronată în continuare de revista Vogue, în frunte cu amfitrioana Anna Wintour, redactor-șef al publicațiilor Conde Nast.
Este o premieră pentru Institutul de Costume și pentru Met Gala, asta pentru că, va fi pentru prima dată când expoziția va fi dedicată unui designer de origine germană. Lagerfeld s-a născut în perioada interbelică în Hamburg, într-o familie de afaceriști care produceau și importau lapte condensat. Karl Lagerfeld a fost printre cei mai vizibili designeri care au participat la Met Gala de-a lungul anilor, fiind prezent la peste 10 ediții din 1991 pana în 2011.