ADVERTISEMENT

De ce nu există locul 13 în avion. Motivul pentru care acest număr nu există

De ce nu există locul 13 în avion. Motivul pentru care acest număr nu există/ Unsplash
De ce nu există locul 13 în avion. Motivul pentru care acest număr nu există/ Unsplash

Cu siguranță că, toți iubitorii de călătorii sau cei ce se deplasează de mai multe ori cu avionul, au observat că, nu există acel loc al avionului numerotat cu 13.

Foarte multe persoane s-au întrebat de ceva timp, care ar fi motivul acestei inexistențe. Totuși, în spatele acestui obiect lipsă și a acestei numerotări stranii, există și un anume motiv.

 Pentru necunoscătorii de zboruri, acei pasageri care nu au cunoștințe solide ale acestui domeniu, există două tipuri de companii pe piața călătoriilor. Și anume, companiile Low Cost și cele de Linie. Locurile din cadrul companiilor Low Cost sunt compuse din 2 rânduri, cu poziția spre stânga-dreapta, fiecare dintre aceste rânduri având câte trei scaune, însă, la celelalte este totul diferit.

 Pe un fond mai explicit, cele de Linie sunt acele companii care se ocupă de zborurile de lungă durată, cu clase diferite. Acestea au trei rânduri, două sunt poziționate la geam, cu 2 sau 3 locuri, iar cele din rândul din mijloc, cu 4 locuri. În momentul îmbarcării, angajații companiei de zbor sunt pregătiți pentru a antrena pasagerii în caz de situații neprevăzute apărute pe moment. În afara acestui training, pasagerii primesc și îndrumarea și ajutorul necesare pentru a-și găsi locurile potrivite, în timpul călătoriei. Oricum, foarte multe persoane realizează astfel că nu există locul 13, potrivit Viva.

Citește și: Ziua Semnificației Numelui. Această zi ne oferă ocazia de a afla lucruri interesante despre numele nostru

Explicația este legată de superstițiile lăsate din bătrâni. Mai demult, se spunea că, numărul 13 este aducător de ghinion, așa că, pentru a evita ca biletul cu numărul 13 să fie achiziționat, dar și pentru a nu aduce neplăceri anumitor pasageri, companiile au eliminat acest loc. O serie de decizii și de procese sunt concepute și puse în funcțiune pentru a respecta siguranța cetățenilor. Drept urmare, pentru a răspunde unor culturi, anumite dintre companiile aeriene au renunțat la acest loc 13. Printre ele se numără și Air France, Iberia, Ryanair, Lufthansa, dar și Alaska Airlines.

Italia a renunțat la numărul 17 al scaunelor

Nu doar acest număr 13 este considerat ghinionist, ci și 17. În Italia, acest număr este interpretat ca fiind aducător de semne rele și un simbol de prost augur. Oamenii de știință au explicat și semnificația acestui număr. Cifra 17 este recunoscută ca fiind un număr ghinionist, ca urmare a semnificației cifrelor romane. Scris în limba latină, 17 este XVII, iar o rearanjare a acestor simboluri se traduce prin viața mea s-a încheiat, potrivit Viva.

Citește și: Orașe abandonate pe care să nu le vizitezi niciodată. Iată care este motivul

În concluzie, nimeni nu își dorește să fie așezat pe un scaun cu o semnificație necurată, mai ales atunci când se află la o înălțime ridicată. Așa că, multe dintre companiile aeriene situate în Italia, au renunțat la numerele de 13 și 17 ale scaunelor.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite