Când spui Van Gogh, te gândești la picturile alea care par să se miște. La cerul în spirală din „Noapte înstelată”, la floarea-soarelui în toate stările ei, la autoportretele în care își studiază fața cu un soi de tristețe rece, aproape clinică. Te gândești, poate, și la urechea tăiată, la nebunie, la sinucidere. Dar în spatele acestor piese de puzzle care compun mitul Van Gogh stă un om real, haotic, fragil, briliant, care a ars atât de intens, încât viața lui a fost mai mult flacără decât timp.
Un copil născut în umbra unui alt Vincent
Vincent Willem van Gogh s-a născut pe 30 martie 1853, într-un sat olandez mic, Zundert, într-o familie protestantă riguroasă. Tatăl – un pastor calvinist; mama – o femeie severă, îndurerată de moartea primului său fiu. Și aici vine primul twist tulburător: cu exact un an înainte de nașterea lui Vincent, părinții lui avuseseră un alt fiu… pe care tot Vincent îl numiseră.
Primul Vincent a murit la naștere. Așa că băiatul „al doilea” a crescut știind că mormântul din curtea bisericii poartă deja numele lui, cu aceeași dată de naștere, dar cu anul 1852. Freud ar fi avut un picnic aici. Trăind în umbra unui frate decedat care îi purta numele – ce combinație mai bună pentru o sensibilitate care avea să explodeze mai târziu?
Un tânăr rătăcit: vânzător de artă, predicator ratat, vagabond romantic
Viața lui Van Gogh nu a avut niciodată un plan clar. A fost mai mult o succesiune de încercări eșuate și redirecționări nervoase. La 16 ani a început să lucreze pentru firma Goupil & Cie – un dealer de artă din Haga, apoi la Londra și Paris. Vindea tablouri, ironic pentru cineva care va deveni un simbol al artei care nu se vinde în timpul vieții.
Citește și: Cum controlează nobilimea neagră, sau Illuminati, societatea actuală: „Cultul lor era de sorginte satanista, evidențiat prin practici avansate de magie neagra”
A fost îndrăgostit de o englezoaică pe nume Ursula Loyer, dar a fost respins. Tragedia și dragostea neîmpărtășită aveau să devină leitmotiv. Se simțea inutil, izolat, pierdut. A renunțat la meseria de negustor și a cochetat cu ideea de a deveni pastor, ca tatăl lui. A studiat teologie, dar fără succes. A ajuns în Belgia, în regiunea Borinage, unde predica printre muncitori mineri și trăia în sărăcie cruntă, împărțind tot ce avea. Până și Biserica l-a considerat prea radical. A fost concediat.
Acolo, în întunericul minelor și al propriei depresii, s-a aprins flacăra picturii.
Theo: fratele, salvatorul, oglinda
Nu poți vorbi despre Vincent fără să-l menționezi pe Theo van Gogh. Fratele mai mic, dealer de artă în Paris, a fost literalmente singura punte a lui Vincent către lume. Cei doi au întreținut o corespondență de peste 600 de scrisori – un jurnal indirect al unei prăbușiri lente, dar și un document emoționant despre dragoste frățească, sacrificiu și obsesia pentru frumos.
Theo i-a trimis bani, culori, hârtie, i-a fost psiholog, mamă, editor și, în cele din urmă, confidentul final. Fără Theo, Vincent s-ar fi stins mult mai devreme – sau, poate, nu ar fi existat niciodată ca artist.
Dragoste, disperare și urechea tăiată
Relațiile romantice ale lui Van Gogh au fost, cel mai des, episoade scurte, intense și… dezastruoase.
S-a îndrăgostit de verișoara lui văduvă, Kee Vos, care l-a refuzat spunând: „Nu, niciodată, niciodată.” Vincent a luat-o literal și a pus de un stalkeraj epocal: s-a dus acasă la ea și a pus mâna pe flacăra unei lămpi pentru a demonstra intensitatea iubirii lui. Familia a chemat poliția.
Mai târziu, a trăit cu Clasina Maria Hoornik (Sien), o prostituată bolnavă, cu un copil. Van Gogh a vrut s-o salveze, să o „reabiliteze”, dar relația s-a destrămat. La ani după despărțire, Sien s-a sinucis. Vincent n-a aflat niciodată.
Cea mai faimoasă ruptură, însă, a fost cea cu pictorul Paul Gauguin. Cei doi au trăit o vreme împreună în casa galbenă din Arles, în sudul Franței. Ideea era nobilă: să creeze o comunitate de artiști. Realitatea? O telenovelă în ulei și absint. Se certau des, iar Vincent devenea din ce în ce mai instabil.
Într-o noapte din decembrie 1888, după o ceartă cu Gauguin, Van Gogh își taie o bucată din ureche cu un brici și i-o trimite unei prostituate. Nimeni nu știe exact de ce – probabil nici el. A fost spitalizat și, practic, nu și-a mai revenit complet niciodată.
Absint, epilepsie, psihoză și… turbare?
Van Gogh era dependent de absint – lichiorul verde al boemei pariziene, despre care se spunea că dă halucinații. Nu ajuta că era deja fragil psihic. În Arles, Vincent avea episoade de delir, pierderi de memorie, coșmaruri și atacuri de panică.
Unii medici ai epocii au spus că suferea de epilepsie temporo-limbică. Alții au vorbit despre bipolaritate, schizofrenie sau tulburare schizoafectivă. În scrisorile către Theo, Van Gogh își analiza stările cu luciditate dureroasă – știa că înnebunește și nu putea opri procesul.
Citește și: Motivul pentru care nimeni nu zâmbea în fotografiile vechi. Era imposibil pentru oameni să facă acest lucru
Mai recent, unii istorici au speculat că Vincent ar fi putut avea și saturnism (intoxicație cu plumb din vopsele), iar alții chiar că ar fi suferit de turare cronică transmisă de câinii cu care dormea uneori pe stradă.
Sinucidere sau… împușcare accidentală?
Timp de peste un secol, versiunea oficială a fost că Vincent s-a împușcat în piept, într-un lan de grâu, la 37 de ani, pe 27 iulie 1890. A murit două zile mai târziu, cu Theo la căpătâi. Ultimele lui cuvinte ar fi fost: „Tristețea va dura pentru totdeauna.”
Dar în 2011, o carte scrisă de Steven Naifeh și Gregory White Smith a lansat o ipoteză șocantă: Van Gogh nu s-a sinucis. A fost împușcat accidental de doi adolescenți care aveau un pistol, iar el a acceptat să tacă pentru a-i proteja. Ipoteza are susținători serioși, dar rămâne controversată.
Oricum ar fi murit, Vincent a plecat din viață sărac, neînțeles și cu doar un singur tablou vândut în timpul vieții.
Post-mortem: explozia în artă și cultură pop
Ironia amară? După moarte, lumea și-a dat seama că omul ăla care se plimba cu urechea bandajată și picta stele în formă de vârtej era, de fapt, un geniu. Fratele său Theo a murit la doar 6 luni după Vincent. Soția lui, Jo, a avut grijă ca scrisorile celor doi să fie publicate și ca tablourile lui Vincent să ajungă în muzee. Restul e legendă.
Astăzi, Van Gogh e în tot: de la pânze vândute cu 80 de milioane de dolari, până la tricouri, postere, meme și TikTok-uri cu „Starry Night” în slow motion. A fost personaj de film (Willem Dafoe în „At Eternity’s Gate”), muză pentru cântece („Vincent” – Don McLean), obiect de analiză psihologică, și chiar subiect pentru un episod animat emoționant din „Doctor Who”.
Finalul galben
Vincent van Gogh a pictat peste 900 de tablouri în mai puțin de 10 ani. A trăit în sărăcie, și-a sacrificat mintea pentru artă și a murit convins că a eșuat. Dar, paradoxal, tocmai haosul vieții lui l-a făcut nemuritor. A iubit galbenul – „culoarea soarelui și a vieții” – și, chiar și în cea mai profundă depresie, a pictat grâu, lumină și speranță.
