Sunt 566 de ani de București pe 20 septembrie. 566 de ani de evoluție și modernizare însă, în acești 566 de ani s-au păstrat și încă se păstrează simboluri ale acestui oraș-capitală.
Strada Xenofon este singura stradă în trepte din România, iar capătul ei duce fix în cel mai înalt punct natural din București. Aceasta se află în vecinătatea Parcului Carol și a Pieței Libertății și reprezintă una dintre căile de acces către Palatul Șuter. Construită aproape integral din trepte, Strada Xenofon este singura din Bucureşti care nu a simțit niciodată roțile unui automobil.
Nu doar strada Xenofon este specială, ci și străzile care te conduc la ea. Arhitectura caselor și trotuarul pavat îți plimbă gândul prin cele mai frumoase povești.
Citește și: Ce nume purtau stațiile de metrou înainte. Legenda singurului peron din București aflat la suprafață
Din intersecția Piața Regina Maria, singura cale către Xenofon este pe strada Mitropolitul Nifon. De cum intrați pe această stradă, atmosfera se schimbă. Ajunși pe strada Constantin Istrati, la doar 10 metri în față, pe dreapta se observă un perete cu o plăcuță albastră încercuită cu verde, genul ăla de indicator clișeu al Bucureștiului, pe care se vede scris sus ”Sector 4” și sub ”Strada Xenofon – Scriitor -”. Sub plăcuța ușor deteriorată de trecerea timpului și de urmele unui afiș lipit aiurea este semnătura unui tânăr rebel făcută din graffiti.
Strada Xenofon, București
Scările încep să urce fix din trotuar. Pe mijlocul lor sunt balustrade de metal vopsite gri având pe alocuri rugina creată de apă acidă a ploilor. Scările se pierd acoperite de o casă micuță și aranjată pe stânga, niște crengi de brad atârnate pe zidul care le încercuiește și în spate de tot, imaginea este furată de vârful Hotelului Parcul Carol. Cele 70 de trepte ale străzii Xenofon poartă în culori vii o minunată cascadă care pornește de la prima treaptă de sus și se oprește la ultima treaptă până în trotuarul străzii Constantin Istrati.
Timpul, dar și neglijența vizitatorilor, au distrus o mare parte din pictură. Cimentul scărilor este mai mult de jumătate măcinat, iar gunoaiele și mucurile de țigară predomină în colțurile fiecărei trepte. Pereții care susțin oarecum treptele sunt plini de graffity rebele. Unele sunt semnături ale cuplurilor care și-au pierdut momente din viață pe aceste trepte, altele sunt creații neînțelese ale unor tineri artiști.
Strada, deși mică, atrage atenția destul de mult. Este un flux continuu pe strada principală Constantin Istrati și trecătorii nu ezită și se opresc chiar și pentru câteva momente să admire ce a mai rămas din cascada pictată acum în urmă cu 10 ani. Unii dintre ei profită mai mult și se opresc să facă fotografii. Unii se mulțumesc cu câteva trepte, iar alții aleg să urce până sus pentru a vedea fiecare bucățică din stradă.
Treptele duc într-o mică piață liniștită unde se înalță cu eleganță Palatul Șuter, în prezent Carol Parc Hotel. Acesta este un hotel de lux care găzduiește una dintre cele mai frumoase priveliști din București. Clădirea este superbă, iar amplasarea sa în mica piață îi dă un farmec aristocratic. În jur sunt multe case, unele extrem de cochete, în același stil, în timp ce altele încă așteaptă o renovare care nu mai vine.
Citește și: Arcul de Triumf, nemuritorul monument al Capitalei, a fost demolat de trei ori: „Niciodată nu era gata la timp! În anii 1930 a ajuns o zdreanță“
În fața hotelului se află un mic rond care găzduiește o piatră de marmură care are inscripționată sintagma ”Carpe Diem”. Piatra de marmură este acoperită de câteva tufe de plante și flori, dar și de un mic copăcel Tuia, numit și arborele vieții. Este destul de incitant când faci o legătură între acest arbore al vieții și cascada pictată care pornește din dreptul lui, înșirându-se pe trepte în jos până la strada principală.
Rond Palatul Șuter
Din piață coboară lin Aleea Șuter, o stradă mărginită de case vechi, acoperite de vegetație. Cel mai bun moment al zilei care valorifică această stradă este lumina caldă a apusului, care desenează forme jucăușe pe case și oferă atâta pace și liniște că pentru un moment uiți că te afli în Bucureștiul agitat și plin de haos.
Scurtă istorie despre Strada Xenofon
Deşi în mediul online circulă informaţia conform căreia strada are aproximativ 200-220 de ani vechime, acest lucru este imposibil de crezut. Este greu de imaginat că prin anii 1800, undeva la limita Bucureștiului, cineva a construit pe aceste locuri o stradă în trepte. Mai mult de atât, conform informaţiilor bine documentate de aici, pe locul unde se va construi viitorul cartier elvețian G.A. Sut(t)er, se afla o zonă cu dealuri, mlaștini şi vii ce aparțineau Vicontelui Louis Antoine de Grammont şi Mitropoliei Munteniei.
Despre existenţa dealurilor Filaretului (numite astfel după Mitropolitul Ungrovlahiei, Filaret al II-lea) înțesate de viță de vie (adevărate podgorii) avem astăzi o mărturie certă prin prisma străzii care a păstrat această denumire: Șoseaua Viilor!
Urmând logica celor scrise anterior, Strada Xenofon ar fi fost reprezentată, în acele vremuri, doar de vreun drumeag ce trecea prin podgoriile mitropoliei, deşi, repet, este foarte greu de crezut (pentru o mai bună orientare în timp, prima stradă pietruită din Bucureşti a fost Calea Moşilor, în anul 1825).
Aşadar, istoria Străzii Xenofon începe, cel mai probabil, cu 100 de ani mai târziu, undeva la început de secol XX. Gustav Adolf Suter, arhitect elveţian, apropiat al regelui Carol I, este artizanul inițiativei urbane, particulare, realizată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea din sudul Bucureștiului, ce a purtat numele de Cartierul G. A. Sut(t)er.
Citește și: Ziua hoinărelii și a plimbării – Descoperă Bucureștiul pas cu pas
Cartierul realizat de arhitectul elveţian era modern, cu străzi radiale, construit în unul dintre cele mai denivelate locuri ale capitalei. În planurile cadastrale din acea vreme este menţionată şi Aleea Suter, alee care există şi în zilele noastre cu aceeaşi denumire. La capătul Aleei Suter se află acum Hotelul Carol Parc (vechiul Palat Suter, palat urban clădit între anii 1902–1906, în stil neoclasic cu influențe brâncovenești, de către, bineînțeles, arhitectul Suter), dar şi capătul Străzii Xenofon.
Este important să menționăm Aleea Suter, parcelată şi vândută în anul 1912, pentru că, probabil, Strada Xenofon a fost parte a acestei aleei până la un moment dat. Un argument al acestei presupuneri este Planul Industrial al Bucureștiului din 1928 prezentat mai jos. Conform hărții şi a marcajelor făcute, se poate observa cum Strada Xenofon este inclusă în reprezentarea grafică a Aleei Suter.
Strada Xenofon, componentă a Aleei Suter.
În urma unor inițiative bine-venite, străduța a fost pictată în două rânduri (2014 şi 2015), atrăgând foarte mulți vizitatori la momentul respectiv. De altfel, mica stradă în trepte a fost introdusă şi votată într-un top al străzilor de acest gen. Pe atunci, turiștii străini s-au cam perindat prin zonă pentru a fotografia peisajele pictate. Acum, din păcate, vechile trepte se degradează pe zi ce trece iar farmecul străzii pare să dispară uşor, uşor.
Încadrată ca fiind singura stradă de acest gen din oraș, Strada Xenofon reprezintă, de asemenea, și un potențial obiectiv turistic.
