Cartea prințului Harry continuă să fie subiectul discuțiilor în ultima perioadă. Ducele de Sussex a făcut dezvăluiri fără perdea în romanul său de memorii, intitulat „Rezerva”, printre care și faptul că s-a născut pentru a fi donator de organe în cazul în care fratelui său, prințul William, i s-a fi întâmplat ceva.
Prințul Harry, în vârstă de 38 de ani, dezvăluie în cartea sa că a fost adus pe lume cu scopul de a fi „o piesă de schimb” pentru fratele său. Acesta susține că s-a născut pentru a-i oferi fratelui său mai mare, prințul William, în vârstă de 40 de ani, un organ în cazul în care ar fi avut nevoie de transplant.
Citește și: Prinţul Harry, altercație cu fratele său. William l-ar fi trântit la podea în timpul unei dispute
„Am fost adus pe lume în cazul în care i s-ar fi întâmplat ceva lui Willy”, a spus el, susținând că părinții și bunicii săi chiar se refereau la el și la fratele său ca „moștenitor și rezervă”. Mai mult, ducele de Sussex și-a descris viața ca pe o „misiune de a oferi o sursă de distragere a atenției, de divertisment și, în caz de nevoie, o piesă de schimb”, cum ar fi un rinichi, o transfuzie de sânge sau măduvă osoasă.
Harry, care este cu doi ani mai tânăr decât prințul William, a explicat cum această idee de „moștenitor” și „rezervă” a fost întărită de-a lungul întregii sale vieți. El a spus că această idee de a fi pe lume doar în cazul în care i s-ar întâmpla ceva lui William i-a fost „foarte clară” de la o vârstă fragedă și a fost „întărită cu regularitate” pe tot parcursul vieții sale.
Citește și: Prințul Harry, declarație după moartea Reginei Elisabeta. Ce n-a avut curajul să-i spună ducele de Sussex bunicii lui când aceasta trăia
Tatăl a doi copii, Harry, a povestit apoi o anecdotă de când avea 20 de ani despre „presupusele cuvinte” ale tatălui său către mama sa, prințesa Diana, în ziua în care s-a născut. Charles al III-lea i-ar fi spus Dianei: „Minunat! Mi-ai dat deja un moștenitor și o rezervă; mi-am făcut treaba”.





