ADVERTISEMENT

Ozzy Osbourne, solistul trupei Black Sabbath, a murit la 76 de ani, la scurt timp după concertul său de adio

John Michael „Ozzy” Osbourne, legendarul solist al trupei britanice Black Sabbath, a murit marți dimineață, la vârsta de 76 de ani, la scurt timp după concertul său de adio. Vestea tristă a fost confirmată de familia sa printr-un comunicat oficial.

„Cu mai multă tristeţe decât pot exprima simplele cuvinte, trebuie să anunţăm că iubitul nostru Ozzy Osbourne a murit în această dimineaţă. A fost alături de familie şi înconjurat de dragoste. Cerem tuturor să respecte intimitatea familiei noastre în acest moment”, se arată în mesajul transmis publicului.

Moartea starului heavy metal vine la doar câteva săptămâni după ce s-a reunit pe scenă cu colegii săi din Black Sabbath, într-un concert grandios de rămas-bun susținut la Villa Park, în Birmingham. Evenimentul, considerat un moment istoric de către fani, a adus împreună trupe legendare precum Metallica și Guns N’ Roses, în semn de omagiu pentru cariera impresionantă a lui Osbourne.

Pe scena de la Villa Park, Ozzy a interpretat piese emblematice precum Iron Man, Paranoid, War Pigs, Crazy Train și Changes. A urcat pe scenă într-un jilţ, vizibil afectat fizic, dar profund emoţionat. „N-aveţi idee cum mă simt – vă mulţumesc din toată inima”, le-a spus el miilor de fani prezenți.

Considerat părintele muzicii heavy metal, Ozzy Osbourne a redefinit genul alături de Black Sabbath în anii ’70, iar mai târziu a cunoscut un succes colosal ca artist solo. Stilul său inconfundabil, vocea unică și atitudinea rebelă l-au transformat într-o legendă vie, influențând generații întregi de muzicieni.

Ozzy lasă în urmă o moștenire muzicală de necontestat și milioane de fani îndurerați în întreaga lume.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite