ADVERTISEMENT

Actorul Dolph Lundgren, anunț care i-a întristat pe fani. Starul din „Rocky” a fost diagnosticat cu cancer

Dolph Lundgren/ CNN
Dolph Lundgren/ CNN

Actorul Dolph Lundgren, cunoscut din francizele cinematografice „Rocky”, „The Expendables” şi din alte filme de acţiune, a dezvăluit într-un interviu difuzat în emisiunea „In Depth With Graham Bensinger” că duce departe de atenţia mass-media o luptă împotriva cancerului, după ce medicii i-au descoperit o tumoare la unul dintre rinichi în 2015.

Apoi, starul suedez, în vârstă de 65 de ani, a crezut că suferea de reflux gastric în 2020, dar s-a dovedit că în organismul său apăruseră între timp alte tumori, care au fost extirpate pe cale chirurgicală.

„Lucram la un film pe care urma să îl regizez şi în care trebuia să joc rolul principal în acea toamnă. Doctorul mi-a telefonat când eram în Alabama, pregătit să filmez, şi mi-a spus că au găsit încă o tumoare la ficat. Atunci mi-am spus: ‘OK, asta e’. Acela a fost punctul în care am început să cred că era vorba despre ceva grav”, a dezvăluit actorul.

Citește și: Jenna Ortega, adevărul despre industria cinematografică: „Mi-aș dori să li se acorde mai mult credit actorilor adolescenți”

Acelaşi medic l-a informat ulterior că tumoarea era atât de mare, încât devenise inoperabilă. Artistul a urmat din acest motiv un tratament diferit, despre care logodnica sa, Emma Krokdal, a dezvăluit că i-a cauzat efecte secundare îngrozitoare.

„Gura lui s-a inflamat foarte mult. Mâinile îi erau umflate, picioarele la fel, nu putea să mănânce nimic cald, nimic rece şi nimic condimentat. Era o adevărată luptă să înghită mâncarea, aşa că a continuat să slăbească”, a adăugat ea.

Dolph Lundgren, unul dintre starurile francizelor „Rocky” şi „The Expendables”, a dezvăluit că un oncolog l-a anunţat că mai avea de trăit doar doi sau trei ani, deşi a simțit la un moment dat că medicul care i-a spus acel lucru nu credea cu adevărat că actorul urma să supraviețuiască atât de mult.

Fiica actorului, Ida Lundgren, în vârstă de 27 de ani, devine extrem de emoționată când vorbeşte despre tatăl ei. „Am avut o discuţie cu tatăl meu despre ceea ce se va întâmpla dacă el va muri şi despre lucruri de acest gen. A fost o conversație îngrozitoare”, a declarat ea.

Din fericire, Dolph Lundgren a solicitat o a doua opinie de la medicul oncolog Alexandra Drakaki, care a efectuat o altă biopsie. Ea a descoperit o mutație care face acel tip de cancer să devină tratabil prin medicație, datorită căreia tumorile s-au micșorat cu 90%.

Citește și: Chris Hemsworth ia o pauză de la actorie din cauza problemelor de sănătate. Actorul a dezvăluit că riscă să aibă Alzheimer

„Există anumite părţi din organismul său la care cancerul răspunde foarte bine din punct de vedere medical. Există anumite leziuni care nu mai pot fi văzute acum. Aşadar, rezultatul este peste așteptări”, a declarat Alexandra Drakaki.

„Acum apreciez viaţa mult mai mult. O apreciez în fiecare zi”, a concluzionat starul suedez.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite