Prognoză meteo 24 noiembrie 2022. Vremea de astăzi va fi una mohorâtă. În vest, în nord-vest și în centru o să plouă slab, la altitudini mari ninge sau cade lapoviță și tot pe-acolo, dar și în sud-vest se întețește vântul.
Prognoză meteo 24 noiembrie 2022 în țară
Valorile de temperatură vor scădea în toată țara, astfel încât în vest, centru și nord se vor apropia de normele perioadei, în timp ce în rest încă se vor situa ușor peste mediile multianuale. În regiunile intracarpatice înnorările vor fi persistente și pe arii relativ extinse va ploua. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros și ploile izolate.
Citește și: Cum va fi vremea în minivacanța de 1 decembrie. Directorul general ANM a făcut anunțul
La munte, la altitudini mari, vor fi ninsori și lapoviță. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări locale pe crestele montane, în sud-vestul țării și pe litoral. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 și 14 grade, iar cele minime între -2 și 7 grade. Dimineața, pe arii restrânse în centru, sud și est, se va semnala ceață, potrivit stirimeteo.com.
Prognoză meteo 24 noiembrie 2022 în București
Valorile termice se vor situa în continuare peste cele specifice datei, dar vor fi în scădere față de intervalul anterior. Cerul va fi variabil, mai mult noros seara și noaptea când vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla moderat ziua, când la rafală se vor atinge viteze de până la 35 – 40 km/h și în general slab noaptea. Temperatura maximă va fi de 11 – 12 grade, iar cea minimă de 4 – 5 grade. Dimineața vor fi condiții de ceață.
Citește și: Cum va fi vremea înainte de Crăciun. Se anunță ninsori în zonele montane
Prognoză meteo 24 noiembrie 2022 la munte
La munte vor fi înnorări și se face mai frig decât ieri. O să plouă slab în majoritatea masivelor, iar la altitudini mari se anunță ninsori sau lapoviță. Vântul mai are unele intensificări pe crestele Carpaților.