Caută
Close this search box.
ADVERTISEMENT

Netflix aduce noi schimbări pe platformă. Utilizatorilor li se va permite să își creeze independent un nou cont cu abonament separat

Netflix aduce noi schimbări pe platformă/ Pixabay
Netflix aduce noi schimbări pe platformă/ Pixabay

Netflix anunța că dorește să ofere utilizatorilor posibilitatea de a-și transfera profilurile de pe un cont pe altul. Această măsură dorește să transforme mai mulți dintre utilizatorii care folosesc conturile altora în utilizatori plătitori, cu conturi proprii, iar acesta este primul pas care pare să prevestească blocarea „account sharing-ului”.

Profile Transfer de pe Netflix salvează toate datele personale ale utilizatorilor pentru a fi mutate pe alt cont. Astfel, platforma oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și păstra activitatea, preferințele și recomandările pe un alt cont, potrivit go4it.ro.

Citește și: Ce filme apar pe Netflix în luna noiembrie 2022. Lista completă a lansărilor

Descrierea oficială, făcută de Timi Kosztin, product manager la Netflix sugerează și că dorește să ofere utilizatorilor mai multe opțiuni în urma schimbărilor care pot apărea în viață: „Oamenii se mută. Familiile cresc. Relațiile se termină. Dar prin aceste schimbări în viață, experiența ta Netflix ar trebui să rămână la fel. Indiferent de ceea ce se întâmplă, lasă-ți contul Netflix să devină o constantă într-o viață plină de schimbări, pentru a putea să te relaxezi și să continui să te uiți chiar de unde ai lăsat pe pauză ultima dată.“

Această nouă funcție de transfer de profiluri vine pentru toți utilizatorii de Netflix la nivel mondial. Anterior, compania a introdus în câteva țări opțiuni de limitare a account sharing-ului. În câteva regiuni, compania permite adăugarea altor membri pe contul personal contra-cost, în timp ce în altele testează opțiunea de a plăti în plus pentru mai multe „case”, indiferent de numărul de profiluri de pe cont.

Citește și: Youtube face schimbări la design și adaugă funcții noi. Lucrurile de care trebuie să ții cont

Recent, compania a anunțat și un nou tip de abonament, care este susținut parțial de reclame afișate înaintea filmelor și serialelor. Acesta este însă limitat la rezoluție mai mică și nu permite vizionarea tuturor filmelor de pe platformă.

Te-ar putea interesa și