ADVERTISEMENT

NASA amână a treia oară lansarea rachetei către Lună, din cauza unei furtuni

NASA amână a treia oară lansarea rachetei către Lună/ Pexels
NASA amână a treia oară lansarea rachetei către Lună/ Pexels

Lansarea rachetei pe care NASA vrea să o trimită spre Lună ar putea să fie din nou amânată. Aceasta era programată pentru ziua de marți, însă, din cauza unei furtuni, lansarea va fi reprogramată.

Nu este pentru prima dată când NASA amână lansarea rachetei. În urmă cu câteva săptămâni, aceasta a avut două tentative de lansare care au eșuat din cauza unor probleme tehnice. Acum, noua tentativă de marţi privind lansarea rachetei SLS (Space Launch System) în cadrul misiunii Artemis 1 este ameninţată de o furtună pe cale să se formeze în Marea Caraibilor, potrivit Agerpres.

„Depresiunea tropicală Nr. 9” nu are încă un nume oficial şi se află pentru moment la sud de Republica Dominicană. Însă ea ar urma să se transforme în zilele următoare în uragan şi să urce prin Golful Mexic până în Florida, unde se află Centrul Spaţial Kennedy, de la care va fi lansată această rachetă.

Citește și: Ziua Lunii, un pas mic pentru om, dar un salt uriaș pentru omenire. Luna, locul din Univers unde știința se întâlnește cu astrologia

„Planul A este să rămânem concentrați şi să realizăm lansarea pe 27 septembrie. Dar dacă trebuie să trecem la Planul B, avem nevoie de câteva zile pentru a pivota configurația noastră actuală (…) şi să ducem racheta sub protecția hangarului său de asamblare”, a declarat vineri Mike Bolger, un oficial de la Centrul Spațial Kennedy.

Specialiştii de la NASA urmăresc cu atenție în aceste zile toate buletinele meteo. „Vom lua probabil o decizie cel mai târziu sâmbătă dimineață sau la începutul după-amiezii”, a adăugat Mike Bolger.

Racheta SLS, vopsită în alb şi portocaliu, poate să reziste pe rampa ei de lansare la vânturi ce ating viteze de cel mult 137 de km/h. Dacă va trebui să fie adăpostită într-un hangar, fereastra actuală de lansare, care durează până pe 4 octombrie, va fi ratată. Următoarea fereastră de lansare este prevăzută pentru perioada 17-31 octombrie, cu o posibilitate aproape zilnică de lansare, exceptând zilele de 24, 25, 26 şi 28 octombrie.

Citește și: Pământul, așa cum nu l-ai mai văzut. Top 10 fotografii ale Terrei făcute din spațiu sau de pe alte planete

O altă întârziere ar fi o grea lovitură pentru NASA, care a fost nevoită recent să surmonteze alte două probleme tehnice. La începutul lunii septembrie, lansarea rachetei SLS a fost anulată în ultimul moment din cauza unei scurgeri de hidrogen lichid în timpul operațiunii de umplere a rezervoarelor sale cu acest tip de carburant. De atunci, o garnitură defectă a fost înlocuită, iar NASA a reușit în această săptămână un test la sol ce viza verificarea reparațiilor efectuate.

Mai mult, Forţa Spațială Americană, însărcinată cu siguranța publică, a acceptat să extindă durata de certificare a bateriilor incluse în sistemul rachetei privind autodistrugerea de urgență. Acea derogare trebuia să fie în mod obligatoriu acordată pentru ca racheta SLS să poată să decoleze marţi – sau la data de rezervă, 2 octombrie.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite