ADVERTISEMENT

Tipuri de comportamente care duc la destrămarea unei relații și care prezic despărțirea unui cuplu

Tipuri de comportamente care duc la destrămarea unei relații/ Freepik
Tipuri de comportamente care duc la destrămarea unei relații/ Freepik

Un expert a vorbit deschis despre cele patru tipuri de comportamente, care conduc înspre finalizarea unei relații de dragoste. Aceste semne, pe lângă că sunt toxice, pot să ni se pară și foarte nesemnificative. Însă, cu timpul, deși o trăsătură a partenerului ni s-a părut la început interesantă, poate deveni cu timpul cea mai mare problemă a relației și într-un sfârșit, duce la despărțire.

Conform Dr. Kathy Nickerson, din Orange County, California, cele patru tipuri de comportamente care duc la finalizarea unei relații sunt critica, disprețul, defensiva, dar și obstrucționismul.

Aceasta pune preț pe munca psihologului și a bine-cunoscutului cercetător din domeniul căsătoriei, Dr. John Gottman, care a reușit să identifice cele patru tipuri de comportamente, sub forma „Celor patru călăreți”.

Citește și: Cum să eviți întâlnirile eșuate în funcție de zodia ta

„Gottman este cel care a descoperit dacă unele dintre comportamente se află sau nu în interiorul unei relații, iar atunci, conexiunea și cu prietenia vor dispărea din interiorul căsniciei”, spune Katy într-un interviu.

Critica este primul tip de comportament, iar aceasta apare atunci când exprimăm niște judecăți puternice, despre gândurile, sentimentele, caracterul pe care îl avem, aspectul, dar și comportamentul partenerului nostru.

Un exemplu de critică ar fi: „Oh, azi iar vei sta doar pe canapea și nu vei face nimic? Ești atât de leneș, nu mă ajuți niciodată, ești o pacoste pentru mine”. Dacă nu te simți în largul tău cu partenerul tău, nu îți este ușor să comunici cu el, atunci legătura emoțională dintre voi se va deteriora foarte rapid.

Cum se poate remedia situația? Îl poți ruga pe partenerul tău să-ți comunice ceea ce îl nemulțumește, dar într-un mod blând și calm.

Disprețul este considerat a fi otrava relației. „Ne comportăm cu dispreț atunci când exprimăm gânduri, cuvinte, expresii, cum că partenerul nostru ar fi lipsit de valoare, dezgustător sau extrem de neînsemnat”.

Un exemplu în acest caz ar fi: „Nu pot să cred că m-am căsătorit cu o persoană atât de ipocrită. Chiar crezi că sunt înnebunit după tine. Doar să te privesc și îmi creezi o stare de repulsie”, spune tot Dr. Kathy.

Conform doctorului Gottman, disprețul este prezicătorul numărul 1 al unei relații eșuate, în primii șase ani de căsătorie.

Citește și: Chestionar compatibilitate între zodii. Cu ce semn zodiacal te potrivești cel mai bine

Împietrirea apare atunci când te închizi în sinele tău și te retragi în carapacea ta, dintr-o conversație, când partenerul tău comunică cu tine. Acest tip de comportament este extrem de dăunător unei relații, astfel încât, partenerul tău simte nevoia de a fi ascultat și de a simți că unei anume persoane îi pasă de ceea ce crede, de gândurile sale și de nevoile sale.

Defensivitatea se întâmplă atunci când o persoană se simte jignită în cadrul unei discuții și începe să se revolte, să se apere, în loc de a-și asuma responsabilitatea. „Dacă partenerul tău îți exprimă că s-a simțit rănit într-o anume situație, iar tu oferi rapid o explicație, de ce nu s-a putut rezolva altfel problema, există foarte multe șanse de a fi considerat defensiv”, spune Kathy.

Defensiva este tot o problematică a unei relații, deoarece ambii parteneri trebuie să se simtă în siguranță, în timp ce se influențează unul pe altul. Ideea de a nu putea face acest lucru, se răsfrânge în neputința de a-și exprima sentimentele și de a se conecta cu partenerul.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite