Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la un tren de călători cu două vagoane care circula pe ruta- Arad-Oradea, în judeţul Bihor. Cei aproximativ 20 de pasageri au ieşit singuri din vagoane, fără a exista persoane rănite.
Citește și: Incendiu la locomotiva unui tren care circula pe ruta Tecuci-Iaşi. Aproximativ 200 de călători au coborât din vagoane, în Gara Scânteia
”În această dimineaţă, pompierii militari orădeni au acţionat pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un tren de călători cu două vagoane, care se deplasa pe ruta Arad-Oradea. Apelul care sesiza producerea evenimentului a fost primit în dispeceratul ISU Bihor, la ora 06.25, la faţa locului fiind mobilizate imediat, cinci echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 şi 2 Oradea cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două autospeciale tip ABROLL, o ambulanţă SMURD tip B2 şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. În momentul sosirii forțelor de intervenţie la locul evenimentului, în vagoane nu se afla nicio persoană, toți pasagerii (aproximativ 20), autoevacuându-se în siguranţă, iar flăcările se manifestau violent la nivelul întregului tren”, a transmis, vineri, ISU Bihor.
Echipajele de pompieri au localizat şi lichidat incendiul în jurul orei 7.20, iar în prezent acţionează pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului.
Citește și: O tânără de 17 ani a fost lovită mortal de tren. Cadavrul tinerei a rămas prins în tamponul locomotivei
”Din fericire, nu au existat persoane rănite”, a precizat sursa citată.
Trenul se află între localităţile Livada de Bihor şi Oradea.




