Echinocțiul de primăvară 2023 reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente astronomice ale anului. Acesta este momentul în care ziua și noaptea ajung să fie egale în orice loc de pe Pământ.
Când are loc Echinocțiul de primăvară în 2023
Acesta este un eveniment astronomic ce are o importanță majoră, având în vedere că anunță, în mod oficial, începutul primăverii astronomice. Practic, acesta este momentul în care se face trecerea de la iarnă la primăvară, chiar dacă, din punct de vedere calendaristic, primăvara debutează pe 1 martie.
Atunci care are loc Echinocțiul de primăvară 2023, Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală. Anul acesta, Echinocțiul de primăvară pică pe data de 20 martie, la ora 23:24.
Citește și: Fenomene astronomice din anul 2023. Când vor avea loc cele mai spectaculoase evenimente cerești din anul 2023
În momentul Echinocțiului de primăvară 2023, zilele și nopțile devin egale, indiferent de latitudine, potrivit astro-urseanu.ro. După Echinocțiul de primăvară 2023, durata zilei începe să crească, iar cea a nopții să scadă. Acest lucru se întâmplă până pe data de 21 iunie, atunci când are loc Solstițiul de vară.
Echinocțiul are loc de două ori pe an. Echinocțiul de primăvară are loc în luna martie în emisfera nordică, iar în luna septembrie are loc Echinocțiul de toamnă în emisfera sudică.
Tradiții și obiceiuri pe care oamenii le respectă în timpul Echinocțiului de primăvară
Echinocțiul de primăvară 2023 este momentul în care se dă startul primăverii din punct de vedere astronomic, astfel, se crede că întreaga natură revine la viață. În trecut, aceasta era o sărbătoare a luminii, a purificării, iar oamenii o sărbătoreau cu mare fast. Exista tradiția ca în această zi să fie curățate toate gospodăriile și uscăturile să fie arse. Oamenii credeau că aceste focuri pot atrage puterea Soarelui.
Pentru a atrage primăvara, copii lăsau ușa casei deschisă și rosteau următoarele cuvinte: „Intră frig și ieși căldură, să se facă vreme bună pe la noi pe bătătură”.
Citește și: Ora de vară 2023. Data la care ceasurile vor fi date cu o oră înainte
De asemenea, Echinocțiul de primăvară are un rol important și în calcularea datei la care este sărbătorit Paștele ortodox. Mai exact, în fiecare an, Paștele trebuie serbat în duminica care urmează imediat după luna plină de după echinocțiul de primăvară. În anul 2023, Paștele ortodox este sărbătorit pe data de 16 aprilie 2023.





