Parlamentul a adoptat marţi proiectul legislativ iniţiat de deputaţii USR Emanuel Ungureanu, Adrian Wiener şi Cristina Prună, prin care toate spitalele publice şi private din România vor fi obligate să instaleze butoane de panică la patul pacienţilor. Măsura vine ca răspuns la tragedii precum cea a Alexandrei, tânăra însărcinată care a murit în august 2023 la Maternitatea Botoşani, după ce nu a putut primi ajutor la timp. Legea merge acum la promulgare la Preşedintele României.
Butoane de panică în fiecare salon
Potrivit noii legi, „toate unităţile sanitare publice şi private cu paturi vor fi obligate să instaleze şi să menţină în stare de funcţionare butoane de panică sau orice alt sistem de alertă în fiecare salon destinat internării pacienţilor”.
Acestea vor fi montate într-un loc accesibil pacienţilor, pentru a semnala rapid o urgenţă medicală sau o situaţie de pericol iminent către personalul medical şi cel de securitate al spitalului. Sistemul va înregistra inclusiv timpul de intervenţie, adică intervalul dintre apăsarea butonului şi momentul în care pacientul primeşte ajutor.
„Din păcate, suntem în situaţia în care trebuie să facem asta prin lege. Într-o ţară normală, ar fi fost o obligaţie morală şi instituţională de multă vreme”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Supraveghere video în ATI şi UPU
Legea prevede şi obligativitatea montării de camere de supraveghere video în toate secţiile ATI şi UPU ale spitalelor publice şi private. Acestea vor monitoriza continuu activitatea medicală şi pacienţii, însă fără a le compromite intimitatea, respectând legislaţia privind protecţia datelor şi drepturile pacientului.
Înregistrările vor fi stocate în condiţii de securitate cibernetică ridicată pentru o perioadă cuprinsă între 3 şi 60 de zile, accesul fiind permis doar personalului autorizat desemnat de comitetul director al spitalului.
„Vă aduceţi aminte de incidentul de la Spitalul Sf. Pantelimon, când asistentele au filmat pe ascuns medici suspectaţi că ar fi curmat viaţa unor pacienţi? Procurorii nu au găsit camere de supraveghere, care ar fi arătat clar ce s-a întâmplat acolo. Camerele ce vor fi montate nu sunt un Big Brother, ci un instrument care îi sprijină pe cei ce îşi fac treaba corect”, a explicat Ungureanu.
Siguranţa pacienţilor, prioritate
Iniţiatorii proiectului acuză Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) că a acreditat spitale ani la rând fără a impune standarde minime de siguranţă pentru pacienţi. „Este grav că am ajuns să adoptăm prin lege măsuri care ar fi trebuit să fie deja implementate. Acest proiect sprijină pacienţii şi medicii deopotrivă”, a spus Ungureanu.
Adoptarea legii este privită ca un pas important în creşterea gradului de siguranţă din spitalele româneşti, într-un context în care încrederea publicului în sistemul medical a fost afectată de numeroase scandaluri şi tragedii.
Dacă legea va fi promulgată, spitalele vor avea la dispoziţie un termen limită pentru a instala noile sisteme. Nerespectarea obligaţiilor va atrage sancţiuni, inclusiv suspendarea acreditării unităţii sanitare.



