ADVERTISEMENT

Efectelor cititului asupra creierului. Cum stimulează dezvoltarea limbajului și de ce nu ar trebui să-l privim doar ca pe o pregătire pentru școală a copilului

Efectelor cititului asupra creierului/ Freepik
Efectelor cititului asupra creierului/ Freepik

Explorând funcționarea creierului în timpul procesului de învățare a cititului și implicațiile pentru cei care nu dezvoltă această abilitate, cercetătorii în neuroștiințe cognitive Simina Pițur și Andrei Miu au adus în discuție mecanismele neurofiziologice ale cititului, dar și deficiențele de citire cunoscute sub denumirea de alexie. Într-un episod al „Podcastului de Neuroștiințe”, aceștia au evidențiat faptul că, în cazul persoanelor care nu au învățat să citească, aria creierului asociată cu procesarea vizuală a formei cuvintelor se specializează în alt domeniu, cum ar fi recunoașterea fețelor.

Potrivit specialistei Simina Pițur, studiile au evidențiat că circuitele nervoase implicate în procesul de citire sunt, de asemenea, utilizate și în limbajul vorbit. Cu toate acestea, există o zonă corticală specializată în citit, aflată la granița dintre lobul occipital și cel temporal în emisfera stângă. Această descoperire a fost confirmată atât prin studii de leziune, cât și prin metode neuro-imagistice.

Andrei Miu subliniază importanța acestei arii vizuale pentru forma cuvintelor în procesul de citire, menționând că leziunile în această regiune pot duce la deficite de citit. Cercetătorul subliniază că nu este clar încă în ce măsură anumite funcții specifice sunt atribuite neuronilor individuali sau dacă acestea rezultă din interacțiunea complexă a mai multor structuri nervoase.

Citește și: Ziua Națională a Lecturii. Activități de promovare și încurajare a cititului

O altă temă abordată în discuție, potrivit edupedu.ro, este impactul alfabetizării asupra creierului. Simina Pițur menționează ipoteza reciclării neuronale propusă de Stanislas Dehaene, care sugerează că circuitele vizuale specializate în recunoașterea obiectelor sunt respecializate pentru recunoașterea cuvintelor în procesul de învățare a cititului. Această ipoteză evidențiază neuroplasticitatea extraordinară a creierului, în special în perioada de dezvoltare.

În ceea ce privește persoanele care nu au învățat să citească, studiile sugerează că ariile vizuale pentru forma cuvintelor se specializează în alte funcții, cum ar fi recunoașterea fețelor. Aria vizuală pentru forma cuvintelor se modifică în funcție de experiența individuală.

Cercetătorii subliniază că este important să investigăm impactul alfabetizării asupra creierului prin comparații între persoanele alfabetizate și cele nealfabetizate sau prin studii longitudinale care urmăresc dezvoltarea creierului la copiii care învață să citească. Rezultatele preliminare sugerează că cei care au învățat să citească prezintă modificări semnificative în creier.

Citește și: Cărțile care au prezis viitorul. Ce secrete se ascund printre paginile acestora

Andrei Miu a subliniat importanța neuroplasticității remarcabile a creierului în perioada de dezvoltare, evidențiind că în cazul persoanelor care nu au învățat niciodată să citească, aria vizuală pentru forma cuvintelor se specializează pentru alte abilități, cum ar fi recunoașterea fețelor.

Cercetătorii au adăugat că studiile arată că procesul de alfabetizare influențează relația noastră cu limbajul vorbit și modul în care procesăm sunetele limbajului. De exemplu, cei care au învățat să citească prezintă o activitate mai crescută în planul temporal, o structură asociată conștientizării fonologice și distingerii sunetelor similare. De asemenea, alfabetizarea poate avea un impact asupra vocabularului și a memoriei verbale.

“Podcastul de Neuroștiințe” este realizat de profesorul universitar de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală Andrei Miu, Departamentul de Psihologie al UBB Cluj-Napoca, și Simina Pițur, doctorand în cadrul Școlii Doctorale de Psihologie Cognitivă Aplicată a aceleiași universități, absolventă a programului masteral de psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie al UBB.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite