ADVERTISEMENT

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut luni la 8% pe an. Cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani a fost înregistrat pe 26 octombrie

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut luni la 8% pe an/ Freepik
Indicele ROBOR la trei luni a scăzut luni la 8% pe an/ Freepik

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut luni la 8% pe an, de la 8,2% pe an, vineri, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 8,17% pe an, de la 8,20% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni a fost cotat la 8,36% pe an, faţă de 8,38% cât era vineri.

Citește și: Cele mai căutate domenii în care vor să se angajeze tinerii

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 4,06% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul II 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 2,65%.

Citește și: Acțiunile preferate de investitorii români. Aproape 70% dintre aceștia au acțiuni în acest domeniu

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare.

Te-ar putea interesa și

Cele mai citite