Cum s-au schimbat obiceiurile de vacanță ale românilor în mileniul trei. 7 destinații turistice din țara noastră, care nu erau populare acum 20 de ani

Cum s-au schimbat obiceiurile de vacanță ale românilor în mileniul trei
Cum s-au schimbat obiceiurile de vacanță ale românilor în mileniul trei

La finalul unui sezon în care numărul de turiști din unitățile de cazare și de pe șosele a bătut record după record, un studiu realizat în a doua jumătate a lunii august arată că românii s-au orientat anul acesta și spre destinații care în urma cu câțiva ani nici măcar nu existau pe harta turistică a țării noastre.

Astfel, destinații precum Viscri, Criț, Saschiz din județul Brașov, zona lacului Tarnița de lângă Cluj, sate precum Lunca de Sus din județul Harghita, satul Breb din Maramureș si multe altele în care nu se făcea turism la nivelul actual, primesc acum mii de turiști și investitori care construiesc pensiuni si facilități pentru turiști. Prețul unei nopți de cazare începe de la 185 de lei / noapte pentru două persoane și poate depăși 350 de lei, în funcție de condițiile de cazare și serviciile incluse, se arată într-o analiza realizată de platforma de rezervări hoteliere travelminit.ro.

Citește și: Unde plecăm în vacanță toamna asta? 10 destinații de descoperit în luna septembrie

Între “noile” puncte de interes, care primesc un aflux important de turiști, se remarca suita de sate săsești, unde te poți bucura pe deplin de autenticitate, liniște, tradiții și mâncare delicioasă, preparată de cele mai multe ori cu ingrediente din grădina proprie. Viscri, Biertan, Criț sau Mesendorf sunt doar câteva exemple. Zona satelor săsești din sud-estul Transilvaniei numără în prezent aproximativ 150 de mici sate și așezări rurale, întinse pe o suprafață de aproximativ 300.000 de hectare. Localitatea Viscri a fost poziționată pe harta turismului țării noastre o dată cu vizitele Prințului Charles, vizite care au impulsionat turismul în zonă. Prețul unei nopți de cazare în Viscri începe de la 177 de lei pe noapte, pentru două persoane.

O altă destinație mai degrabă necunoscută la nivel național în urmă cu 10-20 de ani este zona lacului de acumulare Tarnița. Comune precum Râșca, Mărișel sau Gilău au devenit astăzi cu mult mai populare și vizibile pe platformele de socializare. Cazarea la o cabana de 4 stele începe de la 200 de lei de persoane pe noapte.

Cum s-au schimbat obiceiurile de vacanță ale românilor în mileniul trei

De asemenea, satul Breb, din Maramureș (zona Vișeu), poate fi inclus în această listă, fiind adesea supranumit ,,Paradisul din Maramureș”. Un sat micuț, bogat în tradiții și obiceiuri fermecătoare, Breb a devenit cu atât mai popular după anii 2000, ca urmare a punerii în funcțiune a mocăniței, ce a impulsionat turismul în întreaga zonă. Turiștii care se cazează aici plătesc prețuri începând de la 185 de lei / noapte pentru camera dublă.

Citește și: Vacanță cu senzații tari, pentru curajoşi. Ce alegi vara asta, rafting pe Lună Plină sau tabăra de supraviețuire? Cinci sugestii de luat în seamă

O altă investiție de anvergură este pârtia de bob de la SkiGyimes din Harghita. Aceasta a transformat o întreagă regiune anterior necunoscută publicului larg, într-una foarte căutată în prezent de către turiștii de toate vârstele. Peisaje ca în Austria sau Elveția și multă adrenalină, la doar circa 30 de km de Miercurea Ciuc. O investiție de 1,5 milioane euro ce a pus localitatea Lunca de Sus pe harta turismului românesc.

Din ce în ce mai multă atenție a fost acordată în ultimul timp și turismului vini-viticol. Astfel că multe dintre localitățile de pe Drumul Vinului sunt acum pe lista destinațiilor de vacanță ale românilor care iubesc degustările și poveștile spuse în mijlocul podgoriilor. Multe dintre cramele aflate în zone cheie oferă în prezent și cazare. Astfel încât toți cei ce le trec pragul să se poată bucura de împrejurimi și de soiurile aparte de vinuri cu care se mândresc oamenii locului. Este, de exemplu, cazul cramei Ceptura sau al cramei Basilescu.

Citește și: Vacanță cu mașina, prin Europa, în 2021. Care sunt cele mai bune țări în care să călătorești cu autoturismul, România se află în Top 5 la două categorii.

La mare căutare sunt și sate precum Tălișoara, Micloșoara sau Valea Zălanului. Sunt locuri pitorești, liniștite, aparent uitate de lume, dar foarte căutate în ultima vreme de către turiștii care își doresc să experimenteze traiul străbun și tradițiile locale, deconectându-se totodată pentru câteva zile de la stresul orașelor.

Poate cea mai cunoscută dintre destinațiile turistice care nu existau în urmă cu două decenii, Mamaia Nord, este astăzi una dintre cele mai efervescente zone de pe litoralul românesc. În fiecare an fiind lansate noi hoteluri, cluburi, terase și restaurante foarte populare în rândul turiștilor dornici de distracție. Mamaia Nord găzduiește de ceva ani și unele dintre cele mai mari concerte și evenimente internaționale din Europa de Est. Cum ar fi celebrele festivaluri Sunwaves sau Neversea. Deși se raportează la un sezon scurt, prețurile ajung aici și la peste 2000 de lei/ noapte pentru o cameră dublă.

Lista destinațiilor turistice din România care nu existau în urmă cu 20 de ani:

  • Suita de sate săsești din Transilvania, în special satele Viscri și Criț
  • Zona Tarnița cu satele Râșca, Mărișel și Gilău
  • Satul Breb din Maramureș, zona Vișeu
  • Lunca de Sus, Harghita
  • Localitățile de pe drumul Vinului din județele Buzău și Prahova
  • Satele Tălișoara, Micloșoara și Valea Zălanului din Covasna
  • Mamaia Nord.

Te-ar putea interesa și